Diplome din partea AȘM pentru reprezentantele USMF „Nicolae Testemițanu”
- 384 views
Mai multe reprezentante de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova au fost apreciate cu diplome din partea conducerii Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), în contextul Zilei Internaționale a Femeilor și Fetelor din Știință. Festivitatea s-a desfășurat în cadrul conferinței științifice internaționale cu genericul „Patrimoniul de ieri – implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine”, care a avut loc în data de 9 februarie 2023.
În mesajul de inaugurare, academicianul Ion Tighineanu, președintele AȘM a subliniat chemarea la pace, precum și susținerea parcursului nostru pe calea integrării europene. „De la fondarea AȘM, în anul 1961, în cadrul acesteia s-au remarcat mai multe doamne, activitatea cărora a fost și este înalt apreciată, printre care și chirurgul pediatru Eva Gudumac, membru titular”, a subliniat academicianul.
Pentru rezultate relevante în activitatea de cercetare, AȘM a menționat cu:
-
Diploma Meritul Academic – profesorul universitar Olga Cernețchi, doctor habilitat în științe medicale, șefa Departamentului Obstetrică și Ginecologie;
-
Diploma de Onoare – Livia Uncu, doctor în științe farmaceutice, conferențiar universitar la Catedra de chimie farmaceutică şi toxicologică, cercetător științific, coordonator de proiect;
– Natalia Zarbailov, doctor în științe medicale, conf. univ. la Catedra de medicină de familie, cercetător științific;
– Alina Ferdohleb, doctor în științe medicale, conf. univ. la Catedra de medicină socială și management „Nicolae Testemițanu”;
– Tatiana Raba, doctor habilitat în științe medicale, conf. univ. la Departamentul Pediatrie;
-
Diploma de Recunoștință – Aurelia Spinei, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar la Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială pediatrică și pedodonție ,,Ion Lupan”.
Profesorul Emil Ceban, în calitate de președinte al Consiliului Rectorilor din Republica Moldova, a venit cu un mesaj de felicitare pentru toate doamnele cercetătoare, în care a accentuat că, prin marcarea acestei zile, se subliniază dezechilibrul de gen în domeniul științei, tehnologiei și inovației, precum și necesitatea de dezvoltare a unui program de activități pentru femei și fete în mediul de cercetare. „Dumneavoastră sunteți exponentele unei generații revoluționare în sfera cercetării, care produc și implementează idei novatoare în era tehnologiilor avansate. Sunteți reperul de azi și liantul de mâine în dezvoltarea științelor, consacrându-Vă pentru progresul științific și cel social”, a accentuat profesorul Ceban.
Exprimăm sincere felicitări membrilor comunității universitare pentru aprecierile academice! Fie ca aceste mențiuni să Vă inspire și să Vă încurajeze spre noi realizări remarcabile și proiecte cu impact benefic asupra sănătății oamenilor!
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii