„Copilul prematur – realități și perspective în conduita medicală multidisciplinară”: conferință științifico-practică cu participare internațională
- 66 просмотров
Medici de familie, pediatri, neonatologi și pneumologi, medici rezidenți și studenți au participat la conferința științifico-practică cu participare internațională cu genericul „Copil prematur – realități și perspective în conduita medicală multisiciplinară”. Manifestarea științifică s-a desfășurat la 28 noiembrie 2024, în contextul Zilei mondiale a prematurității.
Conferința a fost inaugurată de către președintele Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), Ion Tighineanu, care a evidențiat aspectul multidisciplinar al evenimentului. „Împreună cu Academia Română și instituțiile de ramură din spațiul românesc, am lansat la 12 noiembrie curent Deceniul științelor pentru dezvoltare durabilă în spațiul românesc, iar cercetarea științifică ce urmează să o realizăm în această perioada este axată pe multidisciplinaritate – o abordare a problemelor din perspective diverse, ce pot oferi soluții inovative și sustenabile”, a accentuat președintele.
Academiciana Eva Gudumac, profesor universitar la Catedra de chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică „Natalia Gheorghiu” a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, a subliniat importanța subiectului abordat în cadrul conferinței, menționând, în mod special, provocările întâlnite în intervențiile chirurgicale la copiii prematuri. Eva Gudumac a catalogat aceste intervenții ca operații salvatoare de viață pentru pacienții prematuri și a încurajat participanții să-și împărtășească cunoștințele și să colaboreze pentru a obține realizări semnificative în acest domeniu complex.
În acest context, în conformitate cu hotărârea prezidiului AȘM, un grup de medici pediatri au fost apreciați cu distincții pentru realizările și contribuțiile lor semnificative, şi dedicarea domeniului medical și sănătății micilor pacienți. Astfel, Medalia „Nicolae Milescu Spătaru” i-a fost acordată Angelei Maniuc, doctor în științe medicale, medic anesteziolog-reanimatolog; Diploma „Meritul Academic” a fost înmânată medicilor anesteziologi reanimatologi – Ludmila Chiriac, Valeriu Neamțu, Aliona Catrinescu și Vitalie Secu din cadrul Centrului Național Științifico-Practic de Chirurgie Pediatrică „Natalia Gheorghiu” din Republica Moldova.
Sesiunea științifică a debutat cu prelegerea în plen „Moartea subită – în viziunea cardiologului”, prezentată on-line de către profesorul universitar Irina Iuliana Costache Enache de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Clinica de Cardiologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași, România.
Forumul a reunit invitați internaționali, printre care: profesorul Sebastian Ionescu, membru de onoare al AȘM, șef al Disciplinei chirurgie și ortopedie pediatrică, Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila”, șef al Clinicii chirurgie și ortopedie pediatrică, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ,,M.S. Curie”, București; conferențiarii universitari Carmen-Iulia Ciongradi, Disciplina chirurgie și ortopedie pediatrică, și Elena Țarcă, Departamentul de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași, România; și profesorul Iulia Godovaneț, Departamentul de Pediatrie, Neonatologie și Medicină Perinatală de la Universitatea de Stat de Medicină Bucovina din Cernăuți, Ucraina.
În cadrul manifestării științifice specialiștii au abordat un șir de subiecte, precum: Stabilizarea nou-născutului cu anomalii chirurgicale majore ale aparatului respirator (emfizemul lobar congenital, anomalia adenomatoasă chistică pulmonare); Gastroschizisul la nou-născutul prematur; Bilanțul preoperator la copilul prematur cu anomalii ale tractului digestiv; Managementul apneei postoperatorii la copiii născuți prematur cu multiple anomalii congenitale; Anestezia la nou-născutul prematur. Particularitățile anesteziei; Inducția și menținerea anesteziei la nou-născutul prematur cu hernie diafragmatică. Factorii implicați în selectarea tehnicii anestezice; Managementul pieloectaziei detectate antenatal. Rolul infecției la nou-născutul prematur; Displazia renală multichistică la nou-născutul prematur asociată cu alte anomalii renale. Cine dintre ei necesită nefrectomie?; Teratomul sacrococcigian la nou-născutul prematur. Există risc de malignizare?; Morbiditatea copilului născut prematur – caracteristici neonatale și repercusiuni evolutive; Asistența copilului prematur la diferite niveluri de supraveghere medicală din perspectiva prevenirii bolilor netransmisibile ș.a.
Conferința a fost organizată de Clinica de Pneumologie din cadrul Departamentului Pediatrie al USMF „Nicolae Testemițanu” în parteneriat cu AȘM.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii