Mediciniştii solidari Marșului Mondial pentru Diabet
- 47 views
Studenţii din anul întâi de la Facultatea de Medicină nr. 1 ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” s-au solidarizat, în data de 14 noiembrie curent, Marșului Mondial pentru Diabet, la care Republica Moldova a participat, în premieră, şi care s-a desfăşurat, concomitent, în mai multe țări ale lumii. Evenimentul consacrat Zilei Mondiale de Luptă cu Diabetul, cu genericul Diabetul preocupă fiecare familie! a fost organizat de Asociaţia Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină (ASRM), la iniţiativa Asociației ProDiab, membru al Federației Internaționale de Diabet.
Iniţial, mediciniştii au organizat, în faţa Blocului didactic central al USMF „Nicolae Testemițanu” un flashmob de sensibilizare a populaţiei, în timpul căruia au dansat. Ulterior, cei circa 50 de studenţi s-au echipat cu tricouri şi steguleţe cu logoul Zilei Mondiale de Luptă cu Diabetul şi s-au alăturat participanţilor la Marșul Mondial pentru Diabet, în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din capitală, după care s-au deplasat pe strada pietonală din centrul Chişinăului (str. E. Doga).
Dumitrița Nichiforeac, studentă în anul IV, Facultatea de Medicină nr. 1, reprezentanta ASRM, a specificat că diabetul preocupă orice familie, deoarece în Moldova este înregistrat un număr mare de bolnavi de această maladie. Astfel, organizatorii acestui eveniment şi-au propus să sensibilizeze populaţia să abordeze un stil de viaţă sănătos şi să controleze nivelul de glicemie în sânge.
Rodica Gramma, conferenţiar universitar la Şcoala de Management în Sănătate Publică din cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” şi coordonator de proiect la Asociația ProDiab, a subliniat că Republica Moldova participă, pentru prima dată, la Marșul Mondial pentru Diabet, la care au aderat în jur de 500 de persoane, printre care studenţi de la universitatea noastră şi de la Centrul de Excelență „Raisa Pacalo”. În acelaşi timp, în contextul Zilei Mondiale de Luptă cu Diabetul, pe parcursul săptămânii curente, studenţi de la USMF „Nicolae Testemițanu” vor ţine lecţii publice în alte universităţi din țară.
În aceeaşi zi, peste 200 de voluntari au efectuat screeningul nivelului de glucoză în sânge în peste 100 de localuri publice din Chișinău. De asemenea, serviciile medicale primare din fiecare raion au primit, suplimentar, glucometre pentru a se deplasa în satele fără medici de familie și a efectua acest test. Totodată, pe parcursul săptămânii curente, la nivel național, vor fi realizate şi alte activități de informare, educare și promovare a prevenirii diabetului și complicațiilor acestei maladii.
În prezent, la nivel mondial, peste 425 de milioane de persoane trăiesc cu diabet zaharat. O mare parte dintre cazuri sunt cele de diabet de tip 2 care este, în mare măsură, posibil de prevenit prin activitate fizică regulată, o dietă echilibrată și promovarea unor medii de viață sănătoase. În Republica Moldova, numărul persoanelor înregistrate cu diabet zaharat de tip 2 este de circa 100 mii pacienți, însă, reieșind din estimările specialiștilor, acest număr este mult mai mare. Fiecare a doua persoană care trăiește, în prezent cu diabet, nu este diagnosticată la timp.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii