Profesorul Gheorghe Baciu – cronicarul Almei Mater
- 354 views
Profesorul Gheorghe Baciu este unul dintre specialiștii consacrați ai medicinei autohtone și ai învățământului superior medical, un talentat savant și manager, un veritabil model de dăruire profesiei, Almei Mater și societății. Domnia Sa este reprezentantul primelor generaţii de savanţi și medici iluştri, pedagogi şi manageri iscusiți cu renume şi fapte de o vastă rezonanță. Ei au pus temelia învăţământului superior medical şi au contribuit la dezvoltarea sistemului național de sănătate, au creat şcoli ştiinţifice în diverse domenii, au construit şi au consolidat baza tehnico-materială a medicinei autohtone, au creat condiţii favorabile pentru asistența medicală specializată ș.a. Aprecierea vine din partea rectorului Emil Ceban, care a moderat evenimentul sociocultural de lansare a cărții „Profesor universitar Gheorghe Baciu: Savant, Manager, Om al Cetății”, fiind unul dintre autori împreună cu Ion Bahnarel și Ion Valer Xenofontov.
Lucrarea este consacrată savantului și medicului legist Gheorghe Baciu, profesor universitar, fost șef al Catedrei de medicină legală a universității noastre, personalitate notorie în țară și peste hotare, care s-a remarcat pentru realizările sale în domeniile medicinei legale, istoriei științelor medicale, biografisticii, publicisticii istorico-medicale, istoriei românilor și celei universale. Cartea prezintă portretul protagonistului în diferite ipostaze ale activității sale: științifică, didactică, managerială, civică etc., și este lansată în contextul aniversării distinsului profesor, care a împlinit 85 de ani, la 2 octombrie 2021.
În numele Senatului Universității, rectorul i-a exprimat profesorului Gheorghe Baciu profundă recunoștință, în special pentru contribuția substanțială în elaborarea și editarea materialelor despre Universitate și personalitățile notorii din domeniul medicinei, pe drept cuvânt, Dumneavoastră sunteți cronicarul Almei Mater.
„Lansarea de carte coincide cu Ziua Internațională a Științei pentru Pace și Dezvoltare, zi în care apreciem rezultatele prodigioase ale activității profesorului Gheorghe Baciu, un savant și Om al cetății, al cărui nume va dăinui decenii în istoria medicinei legale, a Academiei de Științe a Moldovei (AȘM) și a neamului, în general. Domnia Sa s-a afirmat prin cercetările științifice de rezonanță în domeniul medicinei legale, a deschis centre specializate și a pus baza activității în acest sens. Sugestiv este și faptul că dumnealui a fost primul secretar științific al Secției de științe medicale din cadrul AȘM”, a declarat academicianul Ion Tighineanu, prezent la eveniment.
În semn de recunoștință, Prezidiul AȘM i-a acordat distinsului profesor cea mai înaltă distincție – Medalia „Dimitrie Cantemir” – pentru contribuții valoroase la dezvoltarea învățământului superior medical și farmaceutic, realizări științifico-practice remarcabile în domeniul medicinei legale, aport substanțial în procesul de pregătire profesională a medicilor și farmaciștilor din Republica Moldova, precum și cu prilejul aniversării a 85-a de la naștere.
În elogiul său, academicianul Stanislav Groppa, prorector pentru activitate de cercetare la USMF „Nicolae Testemițanu”, a menționat că numele Gheorghe Baciu îl readuce exact în toamna anului 1975, când o nouă echipă de tineri dornici de carte a cunoscut un mare om, la fel de dornic de a ne instrui și a ne transmite dragostea pentru medicină. „Au trecut ani, iar Domnia Sa a avansat în plan profesional și este un exemplu al demnității și al performanței în cercetare. A manifestat un interes aparte față de oamenii de cultură, reflectând în creațiile sale viața și activitatea a numeroase somități uitate ale neamului românesc. Totodată, fiind un cercetător iscusit, a elucidat acele deznodăminte adânci pe care istoria le ascunsese despre viața și moartea marelui Eminescu ș.a. Academicianul Groppa i-a mulțumit dascălului său pentru înțelepciunea, munca cu abnegație, sfaturile și bonomia care-l caracterizează, dorindu-i multă sănătate, spirit creativ și respectul discipolilor.
Ion Bahnarel, coautor al cărții, a remarcat că profesorul Baciu a realizat mai mult decât se poate într-o viață de om. Colaborarea cu dumnealui a stabilit nu doar o prietenie de suflet, dar a generat și diverse acte legislative și normative, manuale și ghiduri, o conlucrare frumoasă în instruirea studenților-doctoranzi și cooperării internaționale. Profesorul Bahnarel a punctat că toate lucrările și monografiile savantului se bazează pe dovezi – un principiu al dumnealui. Gheorghe Baciu este și un mare familist, iar despre mama și soția sa scrie cu o dragoste aparte. De asemenea, a scos din anonimat nume notorii, nu doar din spațiul basarabean, ci și din arealul românesc.
Conferențiarul universitar Vasile Șarpe, directorul Centrului de Medicină Legală (CML), ucenic și coleg de breaslă, a subliniat că profesorul Baciu din cei 85 de ani 70 i-a dedicat medicinei, ani pe care unii oameni nici nu reușesc să-i trăiască. Profesorul a reușit să armonizeze colaborarea între CML și catedra de profil, iar acest frumos obicei ni l-a transmis și nouă, discipolilor. A știut să selecteze cu iscusință resursele umane, să-i promoveze pe principiul meritocrației, să-i orienteze corect spre afirmare, iar acest fapt a asigurat o continuitate în dezvoltarea serviciului de medicină legală din Republica Moldova.
„Toamna anului 2021 ne-a oferit un prilej frumos de a ne exprima gratitudinea față de cel care a contribuit la formarea noastră profesională. Domnia Sa, profesorul Gheorghe Baciu, nu a ezitat niciodată să împărtășească din experiența acumulată, în special tinerilor, să transmită acea dragoste de oameni, de carte, de medicină – calități pe care suntem datori să le transformăm în tradiție”, a adăugat conferențiarul Andrei Pădure, șeful Catedrei de medicină legală a Universității.
Cuvinte alese a exprimat și Ioan Ciuntu, parohul Bisericii „Sfânta Teodora de la Sihla” din capitală – lăcaș sfânt care recent i-a conferit profesorului Gh. Baciu Ordinul Recunoștinței.
Punctul culminant al evenimentului a fost dezvelirea bustului profesorului Gheorghe Baciu, în semn de omagiu, de către discipolii săi Vasile Șarpe și Andrei Pădure.
Manifestarea s-a desfășurat în data de 10 noiembrie curent și a întrunit reprezentanți ai administrației USMF „Nicolae Testemițanu”, ai Centrului de Medicină Legală și ai Academiei de Științe a Moldovei, discipoli, prieteni și colegi ai profesorului Baciu.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii