Fortificarea capacității de răspuns a personalului medical în situații de criză umanitară
- 120 views
Reprezentanți ai Departamentului Obstetrică și Ginecologie și ai Catedrei de medicină de familie de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” vor organiza un șir de ateliere de informare, în regim on-line, privind Pachetul inițial minim de servicii de sănătate sexuală și reproductivă în situații de criză umanitară, situații excepționale sau urgențe de sănătate publică.
Seminarele sunt destinate medicilor de familie din instituțiile de asistență medicală primară din Chișinău și din țară, angajaților subdiviziunilor teritoriale ale Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, personalului din unitățile de primiri urgente și secțiile cu profil obstetrical-ginecologic, neonatologie și pediatrie din cadrul spitalelor republicane, municipale și raionale, centrelor de sănătate prietenoase tinerilor, cabinetelor de sănătate a reproducerii și centrelor comunitare de sănătate mintală.
Prim-prorectorul Olga Cernețchi, șefa Departamentului Obstetrică și Ginecologie, a menționat că sesiunile de instruire sunt organizate în scopul fortificării capacității personalului medical din Republica Moldova pentru a răspunde prompt la necesitățile persoanelor refugiate din Ucraina, oferind servicii în domeniul sănătății sexuale și reproductive în contextul umanitar curent. „Necesitatea asigurării accesului universal la servicii de sănătate sexuală și reproductivă este stringentă atât în context cotidian, dar mai ales în timpul situațiilor de criză umanitară și situații de urgență în sănătate publică, luând în considerație riscul cazurilor de violență, inclusiv de abuz sexual, de creștere a numărului de cazuri de infecții cu transmitere sexuală, de sarcini neplanificate și riscul de morbiditate și mortalitate maternă. Aceste situații se pot agrava în perioade de criză și pot exacerba vulnerabilitatea persoanelor și, în particular, a femeilor și a fetelor, grupurilor vulnerabile ale populației (a persoanelor cu dizabilități, populațiilor-cheie cu risc sporit de infectare HIV etc.)”, a adăugat prim-prorectorul.
Subiectele abordate la ateliere sunt: Prevenirea violenței sexuale în situații de criză și răspunsul la necesitățile supraviețuitoarelor violenței. Consilierea victimelor violului; Prevenirea morbidității și mortalității materne și neonatale în situații de criză; Prevenirea sarcinilor neplanificate în situații de criză – accesul la mijloace moderne de contracepție; Asigurarea în cazul unei situații de criză a disponibilității serviciilor de avort în condiții de siguranță, prevăzute de lege; Prevenirea transmiterii infecției HIV și a altor infecții sexual-transmisibile în situații de criză ș.a.
Din echipa formatorilor de la USMF „Nicolae Testemițanu” fac parte: profesorul universitar Olga Cernețchi, șefa Departamentului Obstetrică și Ginecologie, conferențiarii universitari Zinaida Sîrbu și Irina Sagaidac, și asistentul universitar Liudmila Stavinskaia.
Seminarele au demarat în data de 10 mai și se vor desfășura până la 31 mai curent, fiind organizate sub egida Ministerului Sănătății al Republicii Moldova, cu suportul Fondului ONU pentru Populație (UNFPA), în cadrul parteneriatului de colaborare cu USMF „Nicolae Testemițanu”.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii