Acțiune de informare privind prevenirea traficului de organe

Publicat: 20.10.2014

DSC_8639Studenții anului IV de la Facultatea de Medicină nr. 1 a Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” au participat luni, 20 octombrie, la o lecție publică în domeniul prevenirii traficului de organe. Reprezentanți ai comunității antitrafic - experți din Procuratură, Agenția de Transplant, Comitetul național pentru combaterea traficului de ființe umane și ai Universității noastre au prezentat mediciniștilor informații utile și necesare în viitoarea lor carieră medicală.

 

Ecaterina Berejan, reprezentant al Comitetului naţional pentru combaterea TFU,  a menționat că, în ultimii ani, tendințele fenomenului s-au schimbat. Statisticile generale arată că cele mai multe victime ale traficului de organe sunt bărbați, 75 la sută dintre victime au fost supuse violenței în familie, 60 la sută dintre traficanți sunt femei -  jumătate dintre ele fiind victime ale traficului de ființe umane.

 

Viorel Ciobanu, șef adjunct Secția prevenire și combatere a traficului de ființe umane, Procuratura Generală, a menționat că țara noastră este pioner în elaborarea politicilor și ajustarea cadrului legal privind combaterea acestui fenomen la standardele internaționale, mai prost stăm, însă, la capitolul implementarea acestor acte. Ultimele cazuri de trafic de persoane în vederea preluării de organe, au fost înregistrate în anul 2002. Mai mult de o pătrime din locuitorii satului Mingir, r. Hâncești, au fost victime ale acestui fenomen, oferindu-și un rinichi pentru suma de 1,5-2 mii de dolari. Drept rezultat, au fost pornite 15 cauze penale. Restul persoanelor, care au avut de suferit de pe urma acestui fapt, au rămas în anonimat, nu au dorit să coopereze cu organele de urmărire penală și nici nu au reclamat pierderea.

 

Angela Prisăcaru, jurist, Agenția de Transplant, a menționat că, în esență, actul de donare a organelor este gratuit, iar dacă acesta se face oficial, cu autorizarea instituțiilor abilitate în acest sens, statul își asumă responsabilitatea să răsplătească gestul. Astfel, donatorii beneficiază de o poliță de asigurare medicală pe viață, asigurarea unei indemnizații până la restabilirea capacităților de muncă, înlesniri la serviciile de sănătate etc. Adresându-se studenților, viitorii medici ai acestei țări, Angela Prisăcaru a declarat că orice tentativă de  trafic de ființe umane în scopul de prelevare de organe poate fi oprită, trebuie doar să fie respectate  normele legale.

 

DSC_8666Rodica Gramma, dr. în filosofie, conferențiar universitar la USMF ”Nicolae Testemițanu”, a vorbit studenților despre aspectele etice în practica medicală în vederea prevenirii traficului de ființe umane. Fenomenul este multidimensional, iar medicii fac parte din acest proces. ”Noi suntem o țară cu o economie slab dezvoltată și, de cele mai multe ori, victime în aceste cazuri sunt persoanele cu venituri modeste, neinformate, care au datorii, imigranți, refugiați etc.”, a spus Rodica Gramma.

 

Lecția publică a fost organizată în cadrul Campaniei naţionale „Săptămâna de luptă împotriva traficului de fiinţe umane”, desfășurată de Secretariatul permanent al Comitetului naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane,  în perioada 16-23 octombrie, pentru al 3-lea an consecutiv.

 

 

 [nggallery id=165]

Acțiune de informare privind prevenirea traficului de organe

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii