Cinci medicinişti au primit Burse de Merit

Publicat: 14.02.2014

 

IMG-3120Cinci studenți de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” au primit Burse de Merit, în valoare de câte 12000 de lei fiecare. Aceştia sunt mediciniştii Nicorici Cristina, Juncu Victor, Vudu Victoria, Uncu Andrei şi Lîsîi Corneliu, care se numără printre cei 50 de finaliști de la 11 universități din țară.

 

În acest an, festivitatea de decernare a Burselor de Merit, devenită deja o tradiție, a avut loc la 12 februarie curent. La eveniment au participat premierul Iurie Leancă, ministrul educaţiei Maia Sandu, rectori, prorectori, decani, profesori, părinţii şi prietenii celor mai buni studenţi din ţară.

 

Învingătorii au fost selectați de o Comisie independentă de experți, care au evaluat dosarele și i-au supus unui test de cultură generală. Pe lângă burse și diplome, studenții au primit şi câte un set de cărți oferite de Asociația Istoricilor din Moldova.

 

Concursul Burse de Merit-2013 este organizat de Centrul de Informații Universitare în colaborare cu parteneri din sectorul privat şi are drept scop reafirmarea prestigiului studiilor superioare de calitate în Republica Moldova și stimularea celor mai buni studenți spre excelenţă academică. La această ediție a concursului au participat 324 de studenți de la 20 de instituții de învățământ superior din Moldova, dintre care 26 de la USMF ”Nicolae Testemițanu”. Pe parcursul celor 18 ediții anuale ale programului, peste 4300 de studenți au aplicat la concurs, dintre care 1180 de finaliști au beneficiat de Burse de Merit.

 

În numele comunității universitare, aducem sincere felicitări și cuvinte de apreciere studenţilor noştri, urându-le mari succese și multe performanțe în continuare. Totodată, încurajăm mediciniștii să fie mai activi și să participe cu mai multă siguranță la toate apelurile de burse/stagii ce li se oferă. Aveți de la cine lua exemplu...

 

Foto: Centrul de Informaţii Universitare

[nggallery id=61]

Cinci medicinişti au primit Burse de Merit

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii