Donează Sânge, Fii Erou!

Publicat: 13.04.2017

[page_visit_counter_md id="21490"]

 

DSC_3164Peste 230 de tineri au participat astăzi la campania Donează Sânge, Fii Erou! organizată de Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină, cu suportul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu”. 

 

Motivaţi de vocaţia lor de a deveni doctori şi fiind conştienţi de necesitatea sângelui pentru pacienţi, studenții au făcut coadă la Aula Nicolae Eșanu pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie. Rând pe rând, aceștia s-au înregistrat, au trecut examenul medical şi cel de laborator la specialiștii Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui, după care au mers la recoltarea propriu-zisă.

 

„Scopul campaniei este de a promova un mod sănătos de viaţă, de a încuraja populaţia să doneze sânge şi pentru a face o faptă bună înainte de Paşti”, ne-a relatat unul dintre organizatori, Olga Clipii, studentă în anul II la Medicină generală, şefa Direcţiei Social a ASRM.

 

DSC_3181Majoritatea studenţilor sunt donatori activi şi fac acest gest atât pentru a contribui la sporirea rezervelor de sânge, cât şi pentru sănătatea proprie.  „Sunt donator de mai mult timp. Donez de cel puţin două ori pe an. O fac pentru mine şi pentru cei ce au nevoie. Îndemn pe toţi să doneze, pentru că toţi suntem oameni. Nu trebuie să fim egoişti, iar dacă avem posibilitatea trebuie să încercăm să facem un bine. E un lucru frumos, benefic şi util”, ne-a mărturisit Marina Bulhac, studentă în anul III, Medicină generală.

 

Colega ei, Aliona Batâr,  ne-a spus că se simte bine după transfuzie, deoarece s-a informat şi s-a pregătit moral pentru această acțiune. Totuși, fiind la prima donare, emoţiile nu i-au lipsit. Tânăra a venit cu un mesaj către potențialii donatori: „Este în totalmente alegerea voastră, dar dacă e posibil de a face un lucru bun - de ce nu”?

 

Astăzi studenții Universității noastre au demonstrat încă odată că sunt receptivi și solidari la acțiunile sociale, iar motivul principal pentru a dona a fost grija pentru sănătatea oamenilor și dorinţa de a-i ajuta.

 

Campania Donează Sânge, Fii Erou! este organizată bianual de medicinişti, iar în acest an a ajuns la cea de-a VIII-a ediție. La acțiune sunt invitaţi atât studenții și angajații USMF „Nicolae Testemițanu”, cât şi persoane din exterior.

[nggallery id=523]

Donează Sânge, Fii Erou!

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii