Noi performanţe la Universiadă

Publicat: 13.03.2014

USMF2Se spune că sfârşitul încununează opera. Iată că după două luni de concurs s-au încheiat competițiile la cele şapte probe sportive din programul campionatului cadrelor didactice ale instituţiilor de învăţământ superior din republică. Pentru prima dată, graţie noii conduceri a Federaţiei Sportului Universitar (FSU), în sala de festivităţi a Universităţii Tehnice a Moldovei s-a desfăşurat, într-o atmosferă solemnă, premierea echipelor învingătoare. Manifestarea a fost deschisă de Anatol Popuşoi, prim-vicepreşedinte al Federaţiei Sportului Universitar. El a felicitat sportivii, care s-au distins prin prestaţie pe parcursul competiţiilor.

 

Printre invitații de onoare s-au numărat: acad. Ion Bostan, preşedintele Consiliului Rectorilor din Moldova, rector UTM; Loretta Handrabura, viceministră a educaţiei; Leonid Bujor, noul preşedinte al FSU, consilier al prim-ministrului RM; Boris Boguş, vicepreşedinte al FSU; Nicolae Peatac, prim-vicepreşedinte al Comitetului Naţional Olimpic, reprezentanţi ai federaţiilor sportive, arbitri, ziarişti.

 

Campioană la volei a devenit echipa USMF ,,Nicolae Testemiţanu”, din componenţa căreia fac parte voleibaliştii Corneliu Munteanu, Oleg Solomon, Ghenadie Bezu, Vladimir Iacub, Eduard Pleşca, Vladislav Badan, Mihai Cojocaru.

 

Cupa FSU şi Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei i-a fost înmânată căpitanului formaţiei Dorin Tănase de către Emil Ceban, prorector pentru educație și probleme sociale a USMF ”Nicolae Testemițanu”. Prorectorul a felicitat echipa câștigătoare și s-a arătat onorat de a înmâna aceste distincții  colegilor, exprimându-şi admiraţia pentru succesul echipei.

 

În cadrul aceleiaşi ceremonii, a fost premiată echipa de baschet, clasată pe locul II, și cea de joc de dame, care s-a situat pe treapta a III-a a podiumului.

 

Preşedintele FSU Leonid Bujor a adresat sincere felicitări tuturor sportivilor, care au participat la competiţii şi a ţinut să mulţumească rectorilor instituţiilor pentru contribuţia la organizarea şi găzduirea întrecerilor. Preşedintele FSU şi-a exprimat încrederea că, pe viitor, numărul participanţilor la competiţii va creşte şi vor fi înregistrate noi performanţe.

 [nggallery id=73] 

Noi performanţe la Universiadă

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii