Program de învățământ la distanță pentru doctoranzi

Publicat: 24.12.2013

2doctorat (1)75 de doctoranzi ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” studiază printr-un program de învățământ la distanță în domeniul cercetării științifice.

 

Proiectul, privind instruirea la distanţă, este o noutate în sistemul de învăţământ postuniversitar din Republica Moldova şi este lansat de Şcoala de Management în Sănătate Publică (ȘMSP) a USMF “Nicolae Testemiţanu”. Programul este destinat doctoranzilor anului I, profilul medico-biologic.

 

Oleg Lozan, prorector pentru implementarea tehnologiilor informaționale și dezvoltare strategică și director al Şcolii de Management în Sănătate Publică, a menţionat că, datorită realizărilor contemporane, prin intermediul tehnologiilor informaționale, poate fi asigurată o calitate înaltă a învăţământului medical, care poate fi, în acelaşi timp, foarte apropiată de sistemul tradiţional. Cu atât mai util și solicitat este acest tip de învățământ de către tinerii cercetători. ”Învățământul medical la distanță este o premieră pentru doctoranzii USMF “Nicolae Testemiţanu, iar la etapa dată va servi drept bază teoretică şi practică pentru preluarea acestei experienţe la nivel local, național, și de ce nu, internațional. Iata de ce, sperăm foarte mult în succesul acestei iniţiative”, a spus Oleg Lozan.

 

Sistemul de instruire este organizat pe două module: Etica cercetării şi Metodologia cercetării. Fiecare dintre acestea sunt structurate în alte şapte module, ce includ: normele de publicare, raportarea rezultatelor științifice etc. Spre sfârşitul programului, organizatorii ar putea include și un al treilea modul - Biostatistica. Modulele pentru instruirea on-line sunt organizate în aşa fel, încât tinerii cercetători pot, în acelaşi timp, să studieze şi să fie prezenţi la locul de muncă. Programul de învățământ la distanță pentru doctoranzi durează 14 săptămâni, a specificat Larisa Spinei, profesor universitar la Şcoala de Management în Sănătate Publică.

 

Doctoranzii se simt încurajaţi de posibilitatea de a utiliza programul de învățământ la distanţă, fapt ce le permite să fie mult mai bine pregătiţi profesional şi să-şi exercite atribuțiile de serviciu. Beneficiarii au primit cu optimism  oportunitatea de instruire la distanţă, deoarece majoritatea dintre ei sunt încadraţi în muncă, au servicii de noapte şi de multe ori nu reuşesc să se prezinte la ore. Programul de învățământ la distanță va continua până în luna aprilie anul viitor.

 

USMF ”Nicolae Testemițanu” are tendinţa de a dezvolta şi de a implementa metode noi de instruire şi formare a specialiştilor în medicină și farmacie, deoarece programele şi cerinţele internaţionale, privind sistemul sănătăţii, sunt în permanentă schimbare.

Program de învățământ la distanță pentru doctoranzi

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii