Activitatea Universității în anul universitar 2017-2018 – audiată la şedinţa Senatului
- 101 views
„Ne propunem să fim cât mai activi, inovativi şi consecvenţi în ceea ce facem pentru a realiza obiectivele enunţate în Strategia de dezvoltare a Universităţii pentru anii 2011-2020”, a declarat rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” Ion Ababii, la şedinţa Senatului din 17 octombrie curent. În acest sens, instituția îşi propune să menţină şi să dezvolte valorile moştenite şi, concomitent, să facă faţă provocărilor timpului prin racordarea la standardele naţionale şi mondiale.
Academicianul Ion Ababii a accentuat, în raportul său, că printre cele mai mari realizări, înregistrate în anul universitar 2017-2018, se numără autorizarea provizorie a două programe de studii superioare de licență (ciclul I) – Optometrie și Asistență medicală generală, cu durata studiilor de patru ani, cât şi autoevaluarea și acreditarea ulterioară a programelor de studii Medicină, Stomatologie și Farmacie de către Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare, pentru o perioadă de 5 ani, ce urmează să fie aprobată de guvern. În opinia profesorului, o altă performanţă constituie acreditarea Facultății de Stomatologie de către Consiliul Dentar din California, SUA, valabilă pentru următorii 5 ani.
De asemenea, Universitatea a trecut cu brio auditul extern de supraveghere privind funcționalitatea Sistemului de Management al Calității, conform cerințelor standardului internațional ISO 9001:2015, pe domeniul învățământului superior medical și farmaceutic, cercetare științifică și universitară și formarea continuă a medicilor și farmaciștilor. În final, concluzia experților este că „USMF Nicolae Testemițanu are un sistem consolidat de calitate, realizări considerabile pentru anul 2017-2018 și un colectiv unit, de înaltă calificare și ținută academică”.
În acelaşi timp, în perioada de referință s-au dezvoltat relaţiile de colaborare internaţională, în total fiind semnate 12 acorduri noi interuniversitare de mobilitate academică pentru profesori și studenți, în cadrul Programului Erasmus+. Totodată, s-a pus accent pe fortificarea procesului de internaționalizare a Universității prin amplificarea cooperării şi a parteneriatelor cu instituţii de învăţământ superior medical şi de cercetare de peste hotare şi identificarea fondurilor şi a posibilităţilor de aplicare la proiecte de cercetare, mobilitate şi dezvoltare instituţională. Aceste activităţi au drept scop modernizarea învăţământului superior medical din Moldova, pentru ajustarea acestuia la cerințele și directivele UE; îmbunătăţirea procesului de asigurare a calităţii, precum și reformarea și perfecționarea continuă a sistemului de management universitar.
Pe parcursul anului 2017, cercetătorii Universităţii au publicat 1702 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 18 monografii, 13 manuale, 17 ghiduri practice şi compendii, 5 culegeri naționale, 44 de elaborări metodice, 37 de protocoale clinice și 806 de articole. Din totalul de lucrări științifice, în reviste cu factor de impact ISI au fost publicate 34 de articole, cu 10 mai mult comparativ cu anul precedent; 15 lucrări indexate în baza de date SCOPUS şi 256 de articole – în publicații periodice internaţionale.
Pe marginea raportului rectorului s-au expus Eugen Melnic, şeful Catedrei de morfopatologie, Sergiu Berliba, preşedintele Comitetului sindical al angajaţilor USMF „Nicolae Testemițanu” şi Rodion Cujba, reprezentantul Asociaţiei Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină, care au apreciat pozitiv activitatea Universității, exprimând mulțumiri echipei manageriale pentru toate acțiunile întreprinse, în vederea prosperării instituționale continue.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii