Intenții de colaborare cu Institutul de Chirurgie Pediatrică de Urgență din Moscova
- 386 views
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova ar putea iniția relații de colaborare cu Institutul de Chirurgie Pediatrică de Urgență din Moscova, Federația Rusă. Deplasarea recentă a delegației universității noastre, în componența rectorului Emil Ceban, prim-prorectorului Olga Cernețchi și a profesorului Adrian Hotineanu, în capitala rusă a inclus și o întrevedere cu administrația și echipa acestei instituții. Directorul Institutului, profesorul Valeriy Mitiș, care este și conducătorul Departamentului de chirurgie purulentă a Institutului de Chirurgie „A.V. Vișnevski” din Moscova, a menționat direcțiile de activitate clinică și de cercetare ale instituției, cum ar fi neurochirurgia, traumatologia, chirurgia pediatrică și un domeniu mai nou – urologia pediatrică reconstructivă.
Directorul Institutului Valeriy Mitiș și rectorul Emil Ceban au accentuat necesitatea restabilirii relațiilor și a tradițiilor de colaborare dintre instituții, care se va materializa prin sporirea nivelului de pregătire a medicilor specialiști și prin dezvoltarea unor domenii de activitate medicală din țara noastră.
În cadrul întrevederii au fost trasate prioritățile de colaborare ulterioară, care se va realiza prin pregătirea cadrelor medicale din Moldova în domeniile vizate, organizarea cercetărilor științifice în comun, publicarea rezultatelor științifice în revistele medicale ș.a.
Institutul de Chirurgie Pediatrică de Urgență din Moscova reprezintă o instituție de vârf în asistența pediatrică chirurgicală din Rusia, cu o vastă experiență în medicina calamităților din întreaga lume.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii