USMF „Nicolae Testemiţanu” a obținut locul II la Campionatul Național Universitar la Șah-2020
- 387 views
Echipa Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” s-a clasat pe locul II la Campionatul Național Universitar la Șah-2020, printre cele opt universități participante în competiție. Menționăm că mediciniștii înregistrează această performanță pentru al patrulea an consecutiv.
Campionatul s-a desfășurat în perioada 9-11 martie curent în incinta Clubului Republican de Șah și Joc de Dame, organizat de Federația Moldovenească a Sportului Studențesc și a Veteranilor Sportului în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
Printre universitățile concurente se numără: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Academia de Studii Economice din Moldova și Universitatea de Stat din Tiraspol.
Universitatea noastră a fost reprezentată la această competiție de către medicii-rezidenți: Iurie Noroc, anul I, Denis Cravcenco și Daniel Glinca, ambii din anul II, și studenta Alina Nerpii, anul IV, ghidați de antrenoarea Valentina Sergheeva.
Potrivit antrenoarei, membrii echipei USMF „Nicolae Testemițanu” au fost bine pregătiți și au dat dovadă de responsabilitate, fapt ce le-a garantat rezultatul obținut.
Iurie Noroc a menționat că până în ultimul tur lupta pentru locul II a fost una acerbă, concurând tocmai patru echipe, reprezentanții universității noastre reușind să urce pe treapta a doua a podiumului - după USM, și, respectiv, cu o treaptă mai sus comparativ cu ASEM.
Ne mândrim cu mediciniștii noștri, pe care îi felicităm cordial și le dorim cât mai multe victorii în continuare!
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii