Delegația Ambasadei Turciei în Republica Moldova la USMF „Nicolae Testemițanu”
- 398 views
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a fost onorată de vizita delegației Ambasadei Turciei în Republica Moldova, în data de 30 mai 2022, reprezentată de Cengiz Güzeloluk, consilier educațional și Kayhan Inan, profesor de limba turcă.
Rectorul Universității, profesorul Emil Ceban, a informat distinșii oaspeți despre parcursul instituției în cei aproape 77 de ani de activitate, evidențiind etapele de dezvoltare și evoluția prin care a reușit să-și creeze un nume sonor atât în țară, cât și peste hotare. „În prezent, studenții internaționali constituie 38 la sută din numărul total de beneficiari de studii. Aceasta permite Universității să se dezvolte continuu și să realizeze obiectivul de internaționalizare a proceselor de instruire și cercetare. În acest sens, grație unor proiecte și colaborări internaționale au fost lansate noi programe de studii: Optometrie, Asistență medicală generală, Tehnologie radiologică și Fiziokinetoterapie și reabilitare”, a informat rectorul.
La rândul său, Cengiz Güzeloluk a subliniat că USMF „Nicolae Testemițanu” este o instituție prestigioasă ce merită tot respectul și recunoștința societății. Totodată, oficialul turc a recunoscut faptul că are emoții fiind în fața la atâția oameni de știință, fapt pentru care „transmit sentimentele mele de apreciere”. De asemenea, consilierul a menționat că punctul forte al universității noastre este de a fi condusă de o echipă bine consolidată. În acest sens, „dorim să vă asigurăm că veți beneficia din partea noastră de toată susținerea, astfel ca Universitatea să fie recunoscută pe teritoriul Turciei, unde în ultima perioadă au fost făcute investiții mari în sistemul medical și în cel de cercetare.”
În cadrul întâlnirii cu reprezentanții administrației Universității au fost abordate subiecte privind extinderea parteneriatelor bilaterale cu universități de medicină și a ariei de recrutare și admitere la studii a tinerilor din Turcia la USMF „Nicolae Testemițanu”, precum și diversificarea proiectelor de mobilitate academică pentru studenți și cadre științifico-didactice.
În același timp, a fost lansată ideea de creare a unei asociații studențești pe lângă Ambasada Turciei de la Chișinău, din care să facă parte tineri originari din Turcia care studiază în universitățile din Republica Moldova. Asociația va constitui o platformă de comunicare, socializare și soluționare a eventualelor probleme cu care se confruntă tinerii pe perioada de ședere în țara noastră.
Membrii delegației au avut, de asemenea, o întâlnire cu studenții originari din Turcia care învață la universitatea noastră, de la care au primit un feedback pozitiv despre calitatea studiilor, profesionalismul cadrelor didactice și condițiile de studii și de cazare în cămine la USMF „Nicolae Testemițanu”. Oskul Izel Yusuf, student în anul II, Facultatea Medicină nr. 2, a menționat că studiile la universitatea noastră reprezintă o satisfacție pentru el, iar profesorii sunt cei care l-au ajutat mult să se integreze mai rapid în mediul universitar. Și Zerim Irem, care urmează programul de studii preuniversitar, s-a declarat „satisfăcută de modul de predare și de condițiile de studii și de trai asigurate” și plină de speranțe că în curând va obține statutul de student. De asemenea, tânăra a remarcat faptul că reprezentanții decanatului reacționează cu promptitudine la orice solicitare venită din partea studenților.
Actualmente, la USMF „Nicolae Testemițanu” își fac studiile 9 studenți originari din Turcia.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii