„Perspective de dezvoltare a cercetării în științele medicale în spațiul balcanic”: masă rotundă
- 183 views
Cercetători din domeniul științelor medicale din opt țări s-au reunit la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova pentru a discuta despre perspectivele de dezvoltare a cercetării în științe medicale în spațiul balcanic. Masa rotundă a fost organizată în data de 8 iunie 2023 de Institutul Național de Cercetare în Medicină și Sănătate al USMF „Nicolae Testemițanu” în cadrul celei de-a 37-a ediții a Săptămânii Medicale Balcanice, desfășurate sub auspiciul Ministerului Sănătății al Republicii Moldova.
Evenimentul a avut ca obiectiv principal abordarea aspectelor esențiale privind crearea unui spațiu virtual de dialog și colaborare, pentru a contribui la excelarea în cercetare, inclusiv în domeniul științelor biomedicale.
Participanții au discutat subiecte, precum expertiza și resursele disponibile, în vederea identificării colaborărilor potențiale pentru proiecte de cercetare. De asemenea, au fost examinate oportunitățile pentru realizarea schimbului de cunoștințe și experiențe, asigurarea accesului la date și echipamente, precum și posibilitatea de a dezvolta parteneriate strategice pe segmentul cercetare și inovare. Participanții au împărtășit idei în vederea stabilirii unor colaborări reciproce de perspectivă, ce ar aduce beneficii domeniului de cercetare medicală în Republica Moldova și regiunea balcanică. Totodată, au fost abordate și aspecte legate de finanțare și suport pentru a asigura viabilitatea și succesul proiectelor comune.
În final, s-a stabilit menținerea dialogului între parteneri și explorarea continuă a nișelor în medicină pentru a iniția și a dezvolta în comun proiecte de cercetare, cu scopul de a dezvolta cunoștințele și de a contribui semnificativ în domeniul respectiv. În acest context, prorectorul pentru activitatea de cercetare, academicianul Stanislav Groppa, a propus formarea unui grup de lucru. „Grupul de inițiativă va fi format din specialiști și experți în domeniul științelor medicale, care vor explora oportunitățile de colaborare în cercetare și vor identifica proiecte comune ce vor contribui la progresul științific și medical în cadrul Uniunii Medicale Balcanice (UMB). Așteptăm rezultate și impact pozitiv în viitorul apropiat”, a conchis profesorul Groppa, exprimând recunoștință tuturor participanților pentru sprijin și angajament asumat în dezvoltarea cercetării medicale în Republica Moldova.
Printre invitații de onoare la masa rotundă au fost: conf. univ., Dr. Tudor Ciuhodaru, prim-vicepreședinte al Comisiei sănătate a Parlamentului European, deputat european; Dr. Camelia Diaconu, secretar general internațional al UMB, președinte al Secției Române a Uniunii Medicale Balcanice, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, România; prof. Dr. Hasan Besim, președinte al Secției Naționale a Ciprului în UMB; Dr. Kandemir Berova, secretar al Secției Naționale a Ciprului, Uniunea Medicala Balcanică; prof. Dr. Marcel Ivanov, director al Centrului AO Spine, Marea Britanie; prof. Dr. Simona Villani, Departamentul Sănătate Publică, Medicină Experimentală și Legală, Unitatea de Biostatistică și Epidemiologie Clinică, Universitatea din Pavia, Italia; Dr. Goto Tetsuya, director al Departamentului Neurochirurgie, Spitalul din Suwa, Japonia; Dr. Adrian Mosquera Orgueira, Spitalul Universitar din Santiago de Compostela, cercetător în genomica cancerului la Institutul de Cercetare în Sănătate din Santiago de Compostela, Spania; Dr. Ioana Popa, cercetător în Sănătate Publică, Universitatea din Pavia, Italia, Unitatea de Medicină Experimentală; conf. univ., Dr. Gregory Tsoucalas, secretar al Secției Naționale a Greciei în Uniunea Medicală Balcanică; prof. Dr. Ion Gherghina, medic primar pediatrie, UMF „Carol Davila” din București, și prof. Dr. Adrian Cotîrleţ, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Spitalul Municipal de Urgență Moinești, România.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii