Conferință științifică in memoriam Daniel Ciugureanu

Publicat: 07.12.2015
Intrare liberă

În data de 7 decembrie, începând cu ora 14:30, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” (Sala 205) va fi organizată o conferință dedicată medicului, eminentului om politic și de stat Dr. Daniel Ciugureanu (1885-1950). Manifestarea științifică cu tematica ”Dimenisunea umană, națională și europeană a personalității lui Daniel Ciugureanu” este dedicată aniversării a 130-a de la nașterea regretatului medic și va întruni specialiști din domeniul medical, istorici, scriitori și alți oaspeți.

 

Pe lângă sesiunea de comunicări, programul conferinței mai include și o expoziție de cărți, publicații periodice și fotografii.

 

Evenimentul este organizat de Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei, USMF ”Nicolae Testemițanu”, Asociația Istoricilor din Republica Moldova, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova și Serviciul de Arhivă al RM.

 

Daniel Ciugureanu s-a născut la 9 decembrie 1885, satul Bălcăuți, co­muna Şirăuţi,  judeţul Hotin. A deținut mai multe funcții pe parcursul vieții printre care cea de medic chirurg, deputat în Sfatul Țării (1917-1918), prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești (19 ianuarie – 4 aprilie 1918). Daniel Ciugureanu a fost unul din principalii ctitori ai Unirii Basarabiei cu România ( 27 martie 1918), a fost ministru, deputat și senator în România întregită. Socotit martir al neamului, a decedat în drum spre penitenciarul din Sighetu Marmației (6 mai 1950).

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii