Conferință dedicată Zilei Internaționale a Medicului de Familie

Publicat: 18.05.2021
10:00
on-line
înregistrare prealabilă

ziua internationala a medicului de familieCadre didactico-stiintifice de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” vor participa la o conferință on-line, dedicată Zilei Internaționale a Medicului de Familie, marcată, în anul curent, cu sloganul „Construirea viitorului cu medicii de familie!”. Evenimentul se va desfășura la 19 mai, ora 10:00, și este destinat pentru medicii de familie din centrele de sănătate și centrele medicilor de familie din țară.

Conferința este organizată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății și a Agenției Elvețiene de Cooperare și Dezvoltare. 

USMF „Nicolae Testemiţanu” va fi reprezentată la acest eveniment de către rectorul Emil Ceban, profesorii Grigore Bivol – fondator al Catedrei de medicină de familie și Ghenadie Curocichin – actualul șef al Catedrei de medicină de familie, conferențiarii universitari  Natalia Zarbailov și Virginia Șalaru, asistentul universitar Lora Gîțu de la aceeași catedră și conferențiarul universitar Jana Chihai de la Catedra de psihiatrie, narcologie și psihologie medicală. 

La forum vor fi abordate următoarele subiecte: Rolul asistenței medicale primare în măsurile de răspuns la infecția COVID-19 în Republica Moldova; noile abordări și instrumente în îngrijirea persoanelor cu boli netransmisibile de către echipa medicului de familie; cum prevenim și combatem sindromul arderii profesionale la medicii de familie în timpul pandemiei ș.a.

Pentru conectarea la lucrările conferinței, conducătorii instituțiilor medico-sanitare de asistență medicală primară vor urma instrucțiunile transmise, prin e-mail, din partea organizatorilor.

Adăugaţi la calendar 2021-05-19 19:00:00 2021-05-19 19:00:00 Conferință dedicată Zilei Internaționale a Medicului de Familie Description USMF example@mail.com Europe/Chisinau public
usmf
Ziua Internațională a Medicului de Familie
conferință online
Catedra de medicină de familie
rector Emil Ceban
Construirea viitorului cu medicii de familie

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii