Dezvelirea bustului profesorului universitar Constantin Ețco

Publicat: 14.07.2021
10:00
Aleea savanților și medicilor iluștri (str. Nicolae Testemițanu, 27)
Intrare liberă

 

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova organizează ceremonia de dezvelire a bustului profesorului universitar Constantin Ețco, fondatorul Catedrei de economie, management și psihopedagogie în medicină, pe care a condus-o mulți ani cu multă tenacitate și dăruire.

Evenimentul va avea loc în data de 22 iulie, pe Aleea savanților și medicilor iluștri (str. Nicolae Testemițanu, 27), cu începere de la ora 10:00 și va fi transmis live de Privesc.eu. 

La acțiunea comemorativă, consacrată împlinirii a 80 de ani de la nașterea prof. Ețco, vor participa rectorul Emil Ceban împreună cu echipa administrativă a Universității, membrii familiei regretatului profesor, cadre didactice, discipoli, studenți, medici-rezidenți și alți invitați.

Profesorul universitar Constantin Ețco a fost un iscusit pedagog, talentat savant şi manager vizionar, fiind extrem de apreciat de către comunitatea medicală din republică. 

Domnia Sa  a contribuit la elaborarea politicilor și strategiilor de îmbunătăţire a asistenţei medicale populaţiei Republicii Moldova. Domnia Sa este unul dintre autorii de bază ai actelor normative privind implementarea sistemului asigurărilor medicale obligatorii în țară, participând activ la aplicarea acestei noi forme de organizare a asistenţei medicale populaţiei din ţară și în calitate de membru al Consiliului de administrare al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

Profesorul Ețco a contribuit la elaborarea şi implementarea conceptului de reorganizare a sistemului de pregătire a cadrelor medicale, reușind să introducă rezidenţiatul ca formă nouă de instruire postuniversitară a medicilor. 

Pentru merite deosebite în activitatea didactică și cea de cercetare a fost decernat cu medalia „Veteran al muncii” (1987), medalia „Dimitrie Cantemir” a AȘM (2011), medalia „Nicolae Testemițanu” (2011), Ordinul Gloria Muncii (2012), Diploma Guvernului RM de gradul I (2011), a fost desemnat Laureat al Premiului Academiei de Științe a Moldovei  (2007, 2012), Laureat al Premiilor în Sănătate pentru „Întreaga carieră medicală” (2012), Laureat al Premiului Național în domeniul sănătății (2016) ș.a.

Adăugaţi la calendar 2021-07-22 07:00:00 2021-07-22 07:00:00 Dezvelirea bustului profesorului universitar Constantin Ețco Description USMF example@mail.com Europe/Chisinau public
usmf
comemorare profesorul Constantin Ețco
bust
aleea savanților și medicilor iluștri

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

URMĂRIȚI-NE

Comentarii