„Facultatea de Farmacie – șase decenii de inovație și progres”: al X-lea Congres al farmaciștilor din Republica Moldova
- vizualizări: 94
Facultatea de Farmacie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în parteneriat cu Asociația Farmaciștilor din Republica Moldova organizează al X-lea congres al farmaciștilor din Republica Moldova cu participare internațională. Ediția curentă a forumului are ca generic „Facultatea de Farmacie – șase decenii de inovație și progres”, fiind dedicată aniversării a 60-a de la înființare și a 90 de ani de la nașterea profesorului universitar Vasile Procopișin, doctor habilitat în științe farmaceutice, fost șef al Catedrei de farmacie socială, care astăzi îi poartă numele, membru corespondent al Academei de Științe a Moldovei.
Evenimentul va avea loc la 22 noiembrie 2024, la Complexul Sociocultural Universitar, Sala polivalentă, et. 3 (str. Nicolae Testemițanu, 25), cu începere de la ora 8:00.
În cadrul Congresului vor fi abordate subiecte din domeniul activității farmaceutice precum: actualități în designul medicamentului; aspecte contemporane ale managementului, legislației și asistenței farmaceutice; actualități în dezvoltarea, prepararea/producerea, analiza și controlul medicamentelor; plante medicinale – actualități în cercetare și utilizarea terapeutică; siguranța medicamentului din perspectiva farmacologiei, farmacoterapiei și farmaciei clinice; studii de abordare sistemică din perspectiva științelor farmaceutice; factori de risc ai funcționalității sistemului farmaceutic.
La eveniment vor participa cadre didactice și științifico-didactice, studenți-doctoranzi, farmaciști rezidenți, studenți și cercetători atât din țară cât și de peste hotare. În calitate de invitați speciali sunt personalități notorii în domeniul farmaceutic din Republica Moldova și din România, printre care decanii de la toate facultățile de Farmacie ale universităților române de profil medical și farmaceutic, și președintele Colegiului Farmaciștilor din România. Totodată, la congres vor fi prezenți reprezentanți ai Agenției Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale, Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, reprezentanți ai farmaciilor comunitare și celor din spitale, ai întreprinderilor producătoare de medicamente, unităților de achiziționare și de distribuție a medicamentelor, și ai firmelor farmaceutice.
Numărul estimativ de participanți – 400 de farmaciști.
Pentru a participa la lucrările congresului este necesară înregistrarea prealabilă, prin completarea unui formular, până pe data de 10 noiembrie a.c.
Pentru detalii contactați organizatorii: congress.farmacie@gmail.com
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii