Protecția sănătății și dezvoltării adolescenților în contextul crizei provocate de COVID-19

Publicat: 23.11.2020
26 - 
on-line
necesită înregistrare

Protecția sănătății și dezvoltării adolescenților în contextul crizei provocate de COVID-19 este genericul unei conferințe internaționale organizată de către Asociația Obștească „Sănătate pentru Tineri” și Centrul Național de Resurse în Servicii de Sănătate Prietenoase Tinerilor „Neovita”, în parteneriat cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Organizația Mondială a Sănătății, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură și Institutul pentru Tehnologii Informaționale în Educație, Asociația Internațională pentru Sănătatea Adolescenților, Programul European de instruire în sănătatea adolescenților, Rețeaua europeană a Federației Internaționale a Planificării Familiale și Fondul pentru Copii al Națiunilor Unite, conferința fiind susținută financiar de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și Fondul ONU pentru Populație.

Evenimentul bienal se va desfășura în zilele de 26 și 27 noiembrie 2020, pe platforma ZOOM. Doritorii de a participa la eveniment se pot înregistra completând Formularul. Linkul de acces la conferință: https://us02web.zoom.us/j/83274672169?pwd=bmZoNEgxQ3ZrWU1jbG10b2xXc3Zudz09 , passcode: IAHC2020.

La forum se vor discuta aspecte privind accesul la serviciile de sănătate prietenoase tinerilor, sănătatea mintală a adolescenților pe timp de COVID-19, sănătatea sexual-reproductivă a adolescenților în condiții de pandemie, serviciile de sănătate în școli, programele de educație în școlile care promovează sănătatea ș.a.

Manifestarea este dedicată specialiștilor implicați în protecția și promovarea sănătății adolescenților, inclusiv profesori, psihologi, lucrători sociali, lucrători pentru tineret și personalul ONG-urilor etc. 

Lucrările conferinței se vor desfășura în limbile română, engleză și rusă.

Mai multe detalii despre conferință urmăriți  pe: http://ahc2020.neovita.md și pe: https://www.facebook.com/centrul.neovita,  https://www.facebook.com/YK.Neovita, https://www.facebook.com/YouthKlinicMoldova,  https://ahc2020.neovita.md

Adăugaţi la calendar 2020-11-26 06:00:00 2020-11-26 06:00:00 Protecția sănătății și dezvoltării adolescenților în contextul crizei provocate de COVID-19 Description USMF example@mail.com Europe/Chisinau public
USMF
conferință online
dezvoltarea adolescenților
sănătatea copiilor
protecția copiilor
sănătatea sexual-reproductivă
COVID-19
coronavirus

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

URMĂRIȚI-NE

Comentarii