Seminar de instruire privind implementarea vaccinului anti-COVID-19 în Republica Moldova

Publicat: 09.02.2021
10 - 
10:00
on-line
înregistrare prealabilă

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va participa la un seminar de instruire privind implementarea vaccinului anti-COVID-19 în Republica Moldova. Evenimentul este organizat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) cu suportul Biroului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în țara noastră.

Seminarul se va desfășura on-line, în perioada 10-12 februarie curent, începând cu ora 10:00.

Prin derularea acestui eveniment, organizatorii își propun reducerea morbidității și mortalității provocate de COVID-l9 prin asigurarea și administrarea în timp util a vaccinurilor sigure și eficiente anti-COVID-19 populației Republicii Moldova, în vederea asigurării conforme a distribuției, păstrării, administrării vaccinurilor anti-COVID-19 și managementul evenimentelor/efectelor adverse post-imunizare.

Cursul va fi ținut de specialiști notorii - cadre didactice de la universitatea noastră: profesorul universitar Ninel Revenco, șefa Departamentului Pediatrie al USMF „Nicolae Testemițanu”, membru al Comisiei de specialitate Pediatrie al MSMPS; conferențiarul Angela Paraschiv, șefa Disciplinei de epidemiologie din cadrul Departamentului Medicină Preventivă a Universității, președintele Comisiei de specialitate Epidemiologie a MSMPS; profesorul universitar Ghenadie Curocichin, șeful Catedrei de medicină de familie, președintele Comisiei de specialitate Medicină de familie a MSMPS, precum și de către Tatiana Zatîc, secretar de stat al MSMPS și Alexei Ceban și Laura Țurcan, medici epidemiologi la Agenția Națională pentru Sănătate Publică. 

Evenimentul va fi deschis de reprezentanții OMS în Moldova - Igor Pocanevici și Stela Gheorghiță.

La seminar vor participa conducătorii instituțiilor medicale de sănătate publică din țară, medici epidemiologi, medicii secțiilor de reanimare și terapie intensivă, medicii secțiilor cu profil COVID-19, conducătorii centrelor de dializă și personalul din serviciile de dializă, transfuzii și transplant, cadre științifico-didactice, studenți și medici-rezidenți ai USMF „Nicolae Testemițanu”, precum și ai centrelor de excelență în medicină și farmacie din Orhei, Bălți, Cahul, Ungheni ș.a. 

Pentru conectarea prin ZOOM, accesați: https://us02web.zoom.us/j/88622104682?pwd=dVBLUEFNclluMjhRVmI4cnB0TnBGUT09 , Meeting ID: 886 2210 4682, Passcode: 323899, Join by Skype for Business: https://us02web.zoom.us/skype/88622104682


 

Adăugaţi la calendar 2021-02-10 08:00:00 2021-02-10 08:00:00 Seminar de instruire privind implementarea vaccinului anti-COVID-19 în Republica Moldova Description USMF example@mail.com Europe/Chisinau public
USMF
webinar
COVID
vaccin
anti-COVID
Departamentul Pediatrie
Departamentul Medicină Preventivă
Disciplina de epidemiologie
Catedra de medicină de familie
OMS
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii