Sesiuni de informare on-line pentru personalul centrelor perinatale și din asistența medicală primară

Publicat: 22.07.2020
22 - 
13:00
on-line
înregistrare prealabilă

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, cu suportul reprezentanților Organizației Mondiale a Sănătății și ai Fondului  Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) în Republica Moldova, organizează sesiuni de informare la distanță pentru personalul centrelor perinatale și de la treapta asistență medicală primară din țară în vederea organizării acordării asistenței femeilor gravide în condițiile epidemiei COVID-19.

Astfel, în perioada 22-24 iulie 2020, între orele 13:00-15:00, vor avea loc sesiuni de informare la distanță a personalului din cadrul centrelor perinatale (de nivelul III, II și I), în vederea organizării acordării asistenței femeilor gravide, inclusiv privind nutriția acestora și a mamelor care alăptează și privind alimentarea și îngrijirea nou-născutului. 

Totodată, între 27-29 iulie 2020, între orele 13:00-15:00, se vor desfășura sesiuni de informare la distanță pentru personalul centrelor medicilor de familie și al centrelor de sănătate din secțiile consultative cu referire la organizarea acordării asistenței femeilor gravide în condiții de ambulatoriu, inclusiv la capitolul comunicare și consiliere a personalului medical și a femeilor gravide.

Participanții la sesiunile de informare la distanță se vor conecta la webinare, urmând instrucțiunile ce vor fi transmise, prin poșta electronică, instituțiilor în ziua instruirii.

USMF
sesiuni de informare
on-line
centre perinatale
asistența medicală primară
COVID-19
epidemie

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

URMĂRIȚI-NE

Comentarii