Workshop privind managementul timpului personal pentru o reușită academică mai bună
- vizualizări: 6
Centrul de Consiliere Psihologică și Ghidare în Carieră (CCPGC) al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” organizează un workshop despre managementul timpului personal pentru o reușită academică mai bună cu tema „Fă timpul să lucreze”.
Activitatea va avea loc în data de 7 decembrie 2023, ora 16:00, în format on-line, pe platforma Google Meet. Pentru înregistrare accesați linkul https://forms.gle/13QZTrPxBZvcVMWR7, ulterior veți primi un link pentru conectare. Durata evenimentului este de 90 min.
Seminarul este recomandat studenților care au multiple sarcini academice. Presiunea timpului, amânarea, renunțarea la somn și odihnă, stări de neliniște și dificultatea de a planifica activitățile sunt teme adesea prezentate de către studenți. Participanții la workshop vor identifica principalii „hoți” de timp personal, vor cunoaște metode de prioritizare a activităților și vor stabili un set de măsuri concrete de gestionare a timpului pentru a spori eficiența și implicarea academică.
Evenimentul va fi moderat de Corina Lazăr, psiholog la CCPGC.
Pentru detalii apelați la nr. de tel.: 078333368 sau scrieți un mesaj pe e-mail: ccpgc@usmf.md
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii