Publication header

Medicus, nr. 10-12, Vol. 964-966 (octombrie-decembrie) 2022

Medicus decembrie 2022
22 Decembrie 2022

Stimată comunitate universitară,

E final de an – moment oportun pentru a trece în revistă evenimente memorabile ce vor rămâne înscrise în istoria Almei Mater, la realizarea cărora a contribuit fiecare dintre noi.

În anul 2022 am reușit să lansăm un program de studii de licență – Fiziokinetorerapie și reabilitare și trei programe de master – Nutriție umană, Sănătate mintală publică și Optometrie clinică, care au fost evaluate și autorizate de ANACEC. Totodată, au fost acreditate la nivel național programul de studii de licență Sănătate publică, programul de master Management în sănătate publică și programul de formare profesională continuă Psihopedagogie.

Un succes deosebit constituie acreditarea internațională a celor trei programe de studii integrate Medicină, Stomatologie și Farmacie. Am demonstrat încă odată că învățământul superior medical din Republica Moldova corespunde standardelor de calitate ale Federației Mondiale pentru Educația Medicală. Astăzi afirmăm cu mândrie că USMF „Nicolae Testemițanu” poate concura cu cele mai prestigioase universități de profil din lume în ceea ce privește calitatea studiilor, iar absolvenții noștri sunt competitivi și apreciați în întreaga lume.

Și activitatea de cercetare a luat amploare datorită implementării conceptului educație prin cercetare, prin activizarea cercurilor științifice pentru studenți, pregătirea cadrelor științifice, câștigarea proiectelor de cercetare, organizarea manifestărilor științifice de anvergură cu participarea experților străini, consolidarea diasporei medicale și extinderea parteneriatelor internaționale, dezvoltarea infrastructurii prin fondarea laboratoarelor științifice, achiziționarea echipamentelor performante pentru realizarea activității de cercetare științifică, aplicarea principiilor științei deschise etc.

În vara anului curent USMF „Nicolae Testemiţanu” a înscris un nou record în clasamentul internațional Ranking Web of Universities (Webometrics) – locul 1 printre instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova. Această performanță a fost obținută datorită creșterii numărului de citări în Google Scholar. Astfel Universitatea se menține pe prima poziție la capitolul Transparență și ocupă locul I și la indicatorul Excelență la nivel național. De asemenea, potrivit Ranking Web of Repositories, universitatea noastră deține întâietatea și în clasamentul repozitoriilor instituționale din țară.

Traversăm timpuri dificile, dar suntem determinați să muncim cu ardoare pentru realizarea Planului de dezvoltare strategică instituțională, cu scopul sporirii calității învățământului superior medical și a cercetărilor în domeniul medicinei și farmaciei, acordării asistenței medicale calificate populației și consolidării sistemului național de sănătate. Vom continua să ne orientăm la necesitățile pieței muncii, la cerințele și tendințele contemporane de internaționalizare și digitalizare în domeniul instruirii și cercetării medicale, pentru a îmbunătăți calitatea și a diversifica programele de studii, a fortifica cercetarea și inovarea, a eficientiza managementul universitar și a dezvolta resursele umane, a consolida parteneriatele internaționale și a crește vizibilitatea și prestigiul Universității. În susținerea acestui fapt vin oportunitățile de cooperare internațională, de aplicare la proiecte și accesare a fondurilor europene oferite de statutul țării noastre de candidată la UE. În acest sens, trebuie să valorificăm la maximum toate resursele.

Dragi colegi și beneficiari de studii, 

Sperăm ca Noul An să aducă pace în întreaga lume, stabilitate socială în țară și speranță la viață. Cu toții ne dorim, în primul rând, sănătate și doar schimbări spre bine, să urmăm cu fermitate parcursul nostru european și să avem încrederea în ziua de mâine. Cu siguranță, împreună vom reuși! 

Vă doresc armonie și bunăstare, dragoste și fericire în familiile Dumneavoastră, să vă păstrați optimismul și să perseverați pentru realizarea misiunii și obiectivelor instituționale, a proiectelor și aspirațiilor personale. 

Crăciun fericit alături de oamenii dragi și la mulți ani prosperi!