Stimați colegi, dragi studenți,
Începutul verii este perioada examenelor și momentul lansării unei noi promoții de medici, farmaciști și specialiști în domeniul sănătății, atunci când retrăim sentimentul de împlinire și realizare a misiunii academice. Este un eveniment semnificativ atât pentru comunitatea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, cât și pentru cei circa 1000 de absolvenții din 16 țări, care au finalizat cu brio prima etapă de formare profesională, devenind ambasadori ai cunoașterii și compasiunii, și sunt pregătiți să contribuie la dezvoltarea sistemului de sănătate.
Ne bucură faptul că anul acesta, Alma Mater și-a reconfirmat statutul de instituţie acreditată internaţional conform standardelor Federației Mondiale pentru Educație Medicală. Unul dintre punctele forte remarcate de Comisia externă a fost actele interne ce reglementează politicile și procedurile de evaluare a performanței academice a beneficiarilor de studii la toate nivelurile, precum și faptul că Politica de asigurare a calității este bine fundamentată, reflectând în mod clar legătura între cercetare, predare și învățare, ținând cont de specificul național și instituțional.
Un alt rezultat remarcabil a fost acreditarea programului de studii superioare de licență Tehnologii în radiologie și imagistică și a programelor de studii superioare de master Nutriție umană, Sănătate mintală publică, Optometrie clinică și Tehnologii moleculare în sănătate de către Comisia de evaluare a Agenției Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educație și Cercetare. Potrivit experților, USMF „Nicolae Testemițanu” este printre puținele instituții de învățământ superior care a elaborat curriculum și suporturi de curs pentru stagiile practice ale studenților, și aplică metode inovative de simulare în instruirea medicală.
Aprecierea Universității cu cea mai înaltă distincție – Zeița Calității la concursul național „Premiul pentru realizări în domeniul calităţii produselor şi serviciilor în anul 2024”, categoria „Întreprinderi mari” – domeniul Prestări servicii, reflectă performanțele instituției în domeniul calității, leadershipului, resurselor umane, parteneriatelor și altele.
Pentru realizarea misiunii Universității, am inițiat implementarea unui nou standard al calității – standard de management anti-mită – în Sistemul de Management al Calității, fapt ce va spori vigilența în administrarea tuturor proceselor instituționale și calitatea serviciilor educaționale.
Suntem deja cu gândul la viitor și gata să dăm startul procesului de admitere la studii pentru anul universitar 2025-2026. Această perioadă este crucială pentru a atrage și selecta viitorii studenți. Este responsabilitatea noastră să demonstrăm că USMF „Nicolae Testemițanu” este o instituție modernă, dinamică și atractivă, capabilă să ofere programe de educație profesională de calitate superioară și oportunități extinse pentru dezvoltare personală.
La 1 septembrie, vom deschide larg ușile pentru actualii studenți și le vom zice „bine ați venit” la o nouă generație de tineri ambițioși și curajoși, care au decis să îmbrățișeze una dintre cele mai nobile profesii pentru a supraveghea sănătatea oamenilor.