22 iulie 2024 – lansarea concursului de admitere la studii superioare
- vizualizări: 1881
Astăzi, 22 iulie, s-a dat startul concursului de admitere la studii superioare în anul universitar 2024-2025, pentru cetățenii Republicii Moldova. Dosarul de concurs se depune on-line pe platforma eadmitere.gov.md până la 31 iulie inclusiv, iar rezultatele intermediare vor fi anunțate pe 2 august.
Candidații, care vor opta pentru un program de studii la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova și vor promova concursul de admitere, vor prezenta documentele în original la Comisia de admitere a instituției în perioada 3-6 august (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165), iar rezultatele finale vor fi afișate la 9 august pe site-ul Universității (https://admitere.usmf.md/).
Menționăm că în acest an, USMF „Nicolae Testemițanu” oferă 1100 de locuri la studii superioare de licență și integrate. Dintre acestea, 500 sunt cu finanțare bugetară, iar 600 sunt pe bază de contract cu taxă de studii. Tradițional, 25 de locuri bugetare sunt preconizate pentru candidații din raioanele de est ale țării.
Conform Planului de admitere, locurile sunt repartizate pe programe de studii, după cum urmează:
-
Medicină – 740 de locuri (440 la buget și 300 cu taxă);
-
Stomatologie – 160 de locuri (10 la buget și 150 cu taxă);
-
Farmacie – 70 de locuri (10 la buget și 60 cu taxă);
-
Sănătate publică – 20 de locuri (10 la buget și 10 cu taxă);
-
Optometrie – 20 de locuri (5 la buget și 15 cu taxă);
-
Asistență medicală generală – 25 de locuri (10 la buget și 15 cu taxă);
-
Tehnologii în radiologie și imagistică – 20 de locuri (10 la buget și 10 cu taxă);
-
Fiziokinetoterapie și reabilitare – 45 de locuri (5 la buget și 40 cu taxă).
Înscrierea la concurs se poate face concomitent la trei instituții de învățământ superior, a câte maxim trei programe de studii la fiecare, dar candidatul va fi înmatriculat doar la un program de studii în cadrul unei singure instituții. Criteriile sunt unice pentru admiterea la locurile cu finanțare bugetară și pe bază de contract cu taxă de studii. Concursul se va desfășura în două etape – intermediar, în baza copiilor, și final, în baza actelor originale.
85 la sută din numărul total de locuri vor fi oferite deținătorilor diplomei de bacalaureat, 15% pentru tinerii cu diplome de studii profesionale de profil. Din numărul total de locuri bugetare, 15% sunt destinate pentru 9 categorii separate de candidați (cu statut de copii rămași fără îngrijire părintească, cu grad de dizabilitate sever sau accentuat, din familii cu trei și mai mulți copii cu vârsta de până la 20 de ani ș.a.).
Sunt admiși în afara concursului, în limita Planului de admitere, candidații care au obținut performanțe la olimpiade internaționale sau republicane, cu premii de gradul I-III, cu condiția că optează pentru specialitatea ce corespunde disciplinei la care au fost premiați. În cazul USMF „Nicolae Testemițanu”, acei candidați care au obținut premii la olimpiade sau concursuri naționale la biologie și chimie vor fi admiși la oricare program de studii, iar cei cu premii la fizică vor fi admiși în afara concursului la programele de studii Optometrie sau Tehnologii în radiologie și imagistică. Senatul Universității a votat unanim această decizie, asigurând astfel recunoașterea și valorificarea performanțelor olimpicilor.
În perioada sesiunii de bază de admitere se va desfășura și concursul la studii superioare de master (ciclul II) pentru cetățenii Republicii Moldova. Oferta educațională pentru studii de master (2 ani) include următoarele programe:
-
Management în sănătate publică: 27 de locuri (2 la buget – destinate exclusiv absolvenților programului de studii Sănătate publică, 25 la contract);
-
Nutriție umană: 12 locuri (2 la buget, 10 la contract);
-
Sănătate mintală publică: 7 locuri (2 la buget, 5 la contract);
-
Tehnologii moleculare în sănătate (master științific): 4 locuri (3 la buget, 1 la contract);
-
Optometrie clinică: 3 locuri (2 la buget, 1 la contract);
-
Nursing avansat (program nou): 7 locuri (2 la buget, 5 la contract);
-
Intervenție timpurie în copilărie (program nou): 7 locuri (2 la buget, 5 la contract).
În total, pentru a.u. 2024-2025 sunt oferite 67 de locuri pentru programele de master, dintre care 15 sunt cu finanțare bugetară și 52 sunt cu taxă de studii. Candidații vor depune actele la Comisia de admitere a Universității (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165), cu prezența fizică, în perioada 22-31 iulie. Rezultatele intermediare vor fi afișate pe 2 august, depunerea documentelor în original va avea loc între 3-6 august, iar anunțarea rezultatelor finale pe 9 august.
Mai multe informații despre oferta educațională, organizarea și desfășurarea concursului de admitere la USMF „Nicolae Testemițanu” găsiți în Regulament și pe: https://admitere.usmf.md/ro/admitere/studii-universitare/candidati-autohtoni
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii