Activitatea clinică a USMF „Nicolae Testemiţanu” în anul 2023
- vizualizări: 209
Circa 39 de mii de intervenţii chirurgicale au fost efectuate în clinicile și bazele clinice ale Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” pe parcursul anului 2023, cu peste 11 mii mai mult decât în anul precedent. În același timp, numărul consultațiilor acordate de către angajații catedrelor s-a ridicat la 127,6 mii, cu 18 mii mai mult, iar cea a gărzilor – la 7400, în ascendență cu 1000.
Despre aceasta a informat profesorul universitar Valeriu Revenco, prorector pentru activitate clinică și rezidențiat, în cadrul ședinței Senatului universitar din data de 30 mai 2024.
Prorectorul a menționat că, anul trecut, personalul clinicilor universitare a aplicat metode noi de tratament terapeutic, fiind înregistrate 46 de brevete de invenție și inovație. Totodată, au fost introduse 50 de metode noi de diagnostic și alte 47 de tratament. De asemenea, în ultimii doi ani, personalul științifico-didactic a elaborat 73 de protocoale la solicitarea Ministerului Sănătății al Republicii Moldova.
„În ceea ce privește asistența metodică acordată ministerului de resort, personalul științifico-didactic participă la activități în 528 de comisii de specialitate și în 292 de comisii de atestare. A crescut spectaculos, până la 95, numărul comisiilor de echivalare a actelor de studii postuniversitare obținute peste hotare, în care activează personalul universitar, față de 25 în anul 2022”, a accentuat prorectorul.
De notat că, pe parcursul anului precedent, acordarea asistenţei medicale specializate a fost asigurată de către 590 de angajaţi în cadrul a 95 de clinici universitare de profil terapeutic, chirurgical, pediatric şi obstetrical-ginecologic. Activitatea clinică la catedrele de profil terapeutic este realizată de un număr total de 41,4 mii de persoane – studenți, medici rezidenţi, studenți-doctoranzi, secundari clinici, medici cursanţi, angajați ai catedrelor. În total, în secțiile cu profil terapeutic, chirurgical, pediatric-terapeutic, pediatric-chirurgical și obstetrical-ginecologic sunt disponibile 12 811 paturi.
În anul 2023, administrația USMF „Nicolae Testemiţanu” a actualizat și a elaborat 26 de contracte de colaborare noi cu instituții medico-sanitare publice și două acorduri adiționale între Universitate și spitale, fiind vizate toate aspectele ce țin de activitatea cadrelor didactice și a beneficiarilor de studii. Suprafaţa totală contractată de USMF „Nicolae Testemiţanu” de la instituțiile medico-sanitare publice constituie peste 19 mii de metri pătrați.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii