Ajutor umanitar din Carolina de Nord, SUA, pentru programul Asistență medicală generală
- vizualizări: 632
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a primit, în data de 5 martie curent, un nou lot de ajutor umanitar din partea partenerilor din statul Carolina de Nord, SUA, destinat pentru programul de studii Asistență medicală generală.
Lotul este constituit din 11 cutii (în total 56 de kg.) cu manechine pentru exersarea administrării medicamentelor intramuscular, intravenos și subcutanat și un manechin pentru dezvoltarea deprinderilor de mobilizare a pacientului. Valoarea totală a bunurilor materiale este de circa 8 mii de dolari americani.
Donația vine din partea Fundației de caritate Clubul Rotary Guilford, ca parte a grantului global „Colaborarea de asistență medicală a Carolinei de Nord - Moldova”, în parteneriat cu reprezentanța Rotary Chișinău Centru, a comunicat Irina Rusanovschi, președintele Centrului Internațional de Colaborare și Dezvoltare „Phoenix” - instituție filantropică care a asigurat procedura de devamare și de transmitere a loturilor umanitare beneficiarilor din țara noastră. Totodată, Ambasada SUA în Republica Moldova a acoperit costurile de transport a paletelor.
Prim-prorectorul Olga Cernețchi, prorector pentru activitate didactică, a menționat că programul Asistență medicală generală este implementat de 2 ani la USMF „Nicolae Testemițanu”, grație colaborării cu Școala de Nursing din Greensboro. „Datorită Parteneriatului dintre statul Carolina de Nord și Republica Moldova, pe parcursul a două decenii, Universitatea a beneficiat de ajutor în dezvoltarea învățământului superior medical în domeniul stomatologiei, farmaciei și a resurselor informaționale de profil. Partenerii americani ne-au oferit atât suport material sub formă de donații de manuale, reviste și echipament, cât și logistic în îmbunătățirea planului de învățământ și elaborarea programului de studiu pentru această specialitate”, a accentuat prim-prorectorul.
Rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, a transmis, în numele comunității academice a Universității, sincere mulțumiri și profundă gratitudine Doamnei Elaine Marshall, Secretar de Stat al Carolinei de Nord, Domnului Rodney Maddox, Doamnei Lora Sinigur, Dr. Stephen Mackler, Doamnei Donna Flake, Excelenței Sale Domnului Ambasador Dereck J. Hogan pentru contribuție substanțială în dezvoltarea Parteneriatului dintre Carolina de Nord și Republica Moldova.
„În același timp, exprimăm admirație și respect pentru toți donatorii, sponsorii și voluntarii care sunt antrenați în acest proiect bilateral. Suntem recunoscători pentru suportul tehnic și informațional oferit, pe parcursul anilor, universității noastre, schimbul între specialiști, asistență medicală și vom întreprinde toate măsurile pentru a fortifica aceste relații de colaborare între instituțiile de profil”, a subliniat rectorul.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii