Autoritățile din California au oferit certificate de recunoaștere USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 988
Senatul Statului California, SUA, și primăria orașului Los Angeles au oferit Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova certificate de recunoaștere cu prilejul acreditării complete a Facultății de Stomatologie de către Consiliul Dentar din California (CDC).
Certificatele au fost înmânate rectorului USMF „Nicolae Testemițanu” de către Josef Mamaliger, preşedintele companiei de recrutare a studenţilor ”University of Moldova” din California, aflat într-o vizită de documentare la instituția noastră, în data de 27 septembrie 2018.
La rândul său, rectorul Ion Ababii a mulțumit autorităților americane pentru gestul nobil și a exprimat gratitudine pentru încredere și susținere în procesul de certificare a Facultății de Stomatologie a universității noastre.
Reamintim că, în data de 16 mai 2018, Consiliul Dentar din California a votat pentru certificarea completă a Facultății de Stomatologie a USMF „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova. În scopul evaluării, membrii acestui consiliu specializat au vizitat mai multe subdiviziuni, în special cele de profil stomatologic, precum și bazele clinice ale Universității, s-au familiarizat cu toate activitățile desfășurate și au analizat, în detalii, programele și condițiile de instruire oferite de Facultatea de Stomatologie. În procesul de evaluare, un accent deosebit a fost pus pe aplicabilitatea studiilor stomatologice, pe dezvoltarea manoperelor practice și pe interacțiunea student-profesor. Experții americani au avut întruniri separate cu studenții, rezidenții și personalul academic din cadrul facultății, pentru a afla viziunea acestora privind dezvoltarea instituției.
În urma unei anchete riguroase, reprezentanții CDC, au întocmit un raport pe care l-au înaintat Consiliului de Stat de Educație din California pentru aprobare. Doar după analiza raportului de evaluare, Consiliul a putut da unul din cele trei răspunsuri: aprobat, aprobat parțial cu recomandări sau neaprobat. În cazul nostru, Facultatea de Stomatologie a USMF „Nicolae Testemițanu” a primit aprobare pentru certificare completă.
Reieşind din acest calificativ, studiile efectuate la Facultatea de Stomatologie a USMF „Nicolae Testemițanu” vor fi recunoscute automat şi în statul american, fără a fi supuse unor probe suplimentare de echivalare.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii