Celebrarea a 20 de ani a Parteneriatului bilateral Republica Moldova - Carolina de Nord
- vizualizări: 678
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” este deschisă să dezvolte și să extindă programele de colaborare cu partenerii din Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii. Declaraţia a fost făcută, astăzi, 17 mai 2019, de către rectorul Ion Ababii, la conferinţa consacrată celebrării a 20 de ani de cooperare între Republica Moldova și statul american, la care a fost prezent Secretarul de Stat al Carolinei de Nord Elaine Marshall.
Potrivit rectorului, pe parcursul a două decenii, Universitatea a dezvoltat relaţii de cooperare cu instituţii de învățământ superior medical și farmaceutic, de cercetare şi asistenţă medicală din Carolina de Nord și a derulat un şir de proiecte în domeniile de instruire la distanță, stomatologie, farmacie, asistență medicală generală și de activitate a bibliotecilor medicale. Acțiunile desfășurate s-au axat pe organizarea mobilităţilor academice a profesorilor, a studenţilor şi a bibliotecarilor, pe dezvoltarea și lansarea unui nou program de studii în Asistența medicală generală şi pe oferirea de suport tehnic din partea universităţilor şi a diverselor organizaţii din statul american, sub formă de loturi de instrumente medicale şi consumabile, pentru instituţiile medicale din țară, inclusiv pentru clinicile universitare.
Doar în anul 2006, clinicile universitare și instituțiile medicale republicane din municipiul Chișinău au beneficiat de echipament și consumabile medicale în valoare de circa 500 mii de dolari.
În cadrul acestui parteneriat, partea americană a donat peste 100 de mii de exemplare de publicații medicale și a oferit acces gratuit la valoroase baze de date și biblioteci electronice, la programe virtuale și resurse informaționale axate pe medicina bazată pe dovezi.
Studenți și medici stomatologi din Carolina de Nord, în comun cu profesorii și viitorii stomatologi de la universitatea noastră, pe parcursul a 20 de ani, au acordat servicii stomatologice gratuite copiilor din orfelinatele Republicii Moldova. Până în prezent au beneficiat de tratament peste 5000 de copii.
„Toate aceste activităţi poartă un caracter sistemic, cu un impact benefic asupra învăţământului superior medical şi a sistemului național de sănătate, fapt pentru care exprimăm înaltă gratitudine pentru susținerea permanentă și sprijinul acordat”, a declarat rectorul Ion Ababii.
În context, academicianul a informat că astăzi a avut loc reuniunea Comitetului bilateral de cooperare Republica Moldova-Carolina de Nord și, ca rezultat, a fost semnat un nou Memorandum de colaborare, pentru următorii 5 ani. Acest fapt „inspiră optimism că lucrurile vor avansa atât în programele deja iniţiate, cât şi vor fi dezvoltate alte direcții prioritare, ce urmează a fi racordate la cerinţele serviciilor internaţionale în domeniu”.
Elaine Marshall, Secretarul de Stat al Carolinei de Nord, a menționat că această cooperare este înalt apreciată de către parteneri din ambele părți.
„Colaborarea de 20 de ani confirmă că putem fi mândri de realizările noastre și reprezintă un model ce poate fi replicat şi în alte relaţii similare. Acest parteneriat se va extinde cu noi oportunităţi, posibilităţi şi schimburi de experiență în diverse domenii. Ne dorim o continuitate pentru încă cel puțin 20 de ani”, a accentuat oficialul american.
Referindu-se la participarea implicită a rectorului Ion Ababii în dezvoltarea parteneriatului bilateral, secretarul de stat a subliniat că Domnia Sa va lăsa în istoria sistemului de ocrotire a sănătății din Republica Moldova o moștenire semnificativă pentru următoarele generații.
Prezent la conferință, Boris Gîlcă, Secretar General de Stat al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova, a menţionat că „acesta constituie un parteneriat unic, iar pe segmentul medical este unul strategic şi sustenabil, rezistent în timp. Este semnificativ faptul că evenimentul respectiv se desfăşoară la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, care, din start, a fost şi rămâne cartierul general al acestui parteneriat bilateral”. În opinia oficialului un aport aparte a fost înregistrat pe segmentul academic. Cadrele didactice au efectuat stagii şi vizite de documentare, au creat parteneriate cu şcolile şi cu universităţile din Carolina de Nord.
„Astfel, am reuşit să revizuim o multitudine din curriculumurile universitare, calitatea instruirii la USMF Nicolae Testemițanu devenind net superioară comparativ cu 20 de ani în urmă. Accesul la resurse informaționale, la perfecţionări profesionale sunt o investiţie în absolvenţii şi în actualii studenţi ai Universităţii, ceea ce este, de fapt, o investiţie în viitor - o investiţie în sănătatea populaţiei Republicii Moldova”, a adăugat secretarul general de stat.
La Conferință au fost prezentate realizările programelor de colaborare ale USMF „Nicolae Testemițanu” în domeniile: stomatologie, farmacie, asistenţă medicală generală și ale proiectului de cooperare între Biblioteca Științifică Medicală și 12 biblioteci medicale din statul Carolina de Nord. Partenerii americani, cât și reprezentanții universității noastre, au fost apreciați cu diplome de excelență și cu certificate de gratitudine pentru devotament, responsabilitate, profesionalism şi contribuţie substanțială în dezvoltarea colaborării bilaterale de lungă durată.
La eveniment au participat cca 230 de persoane, reprezentanți ai Ambasadei SUA în Republica Moldova, ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, ai Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene a țării noastre, membrii Senatului, șefi de subdiviziuni universitare, studenți și medici-rezidenți.
Delegația americană, condusă de secretarul de stat și reprezentată de coordonatorii programelor de parteneriat (17 persoane), a fost oaspetele de onoare a tuturor evenimentelor consacrate celor 20 de ani de cooperare între Republica Moldova și Carolina de Nord.
Parteneriatul dintre Republica Moldova și statul Carolina de Nord a fost lansat la 22 aprilie 1999, prin semnarea unui Memorandum bilateral, în scopul facilitării cooperării în domeniul economic, educațional, cultural, științific, medical, apărării și protecției civile.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii