Lansare de carte la USMF „Nicolae Testemițanu” în cadrul Zilelor Universităţii

Publicat: 18.10.2018

„Tuberculoza în cazuri clinice comentate” – o nouă apariție editorială sub redacţia profesorului universitar Victor Botnaru.

Disciplina de pneumologie şi alergologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a desfășurat un eveniment remarcabil pentru lumea medicală din Republica Moldova – lansarea cărții  „Tuberculoza în cazuri clinice comentate”. Evenimentul a avut loc în data de 16 octombrie 2018, în cadrul ședinței Societății de Respirologie din Moldova VIAREMO și a fost consacrat Zilelor Universității.

Valoroasa lucrare de specialitate în pneumologie este rezultatul muncii colectivului de autori: Dumitru Chesov, Oxana Munteanu, Doina Rusu, Eugenia Scutaru, Ilie Arapan, condus de profesorul universitar Victor Botnaru. Cartea constituie un ghid practic într-un domeniu de mare interes, fiind bogat ilustrată, impresionând prin stilul academic, prin conceptul modern de redactare şi posibilitatea de autoevaluare.

La evenimentul de lansare, profesorul Victor Botnaru, șeful Disciplinei de pneumologie și alergologie, Departamentul Medicină Internă, a trecut în revistă etapele activității colectivului de autori, menționând originea apariției acestei cărți, dificultățile prin care au trecut și cele mai captivante situații din perioada în care aceasta a fost scrisă.  

Lansare de carte la USMF „Nicolae Testemițanu” în cadrul Zilelor Universităţii

Profesorul Emil Ceban, prorector pentru activitate clinică, a subliniat actualitatea și relevanța lucrării ce cuprinde o varietate de cazuri comentate şi care va facilita autoinstruirea medicilor de orice specialitate, într-o problemă aparent simplă, dar în realitate – destul de complexă.

Profesorii Vasile Lutan și Porfirie Cazacu au menționat că autorii au reușit să demonstreze conexiunea disciplinelor clinice și fundamentale, elucidând prin cazuri clinice verigile patogenetice ale tuberculozei.

Medicii-pneumologi Aliona David, Diana Condrațchi şi Carmina Paladi au vorbit despre importanța publicației pentru activitatea clinică atât a medicilor începători, cât și a celor cu mai multă experiență, având certitudinea că aceasta va permite creșterea gradului de conștientizare a problemelor cu care se confruntă un pacient diagnosticat cu tuberculoză.

De asemenea, actualii și foștii discipoli ai distinsului profesor Victor Botnaru (studenți, medici rezidenți, pneumologi și alergologi din instituțiile medico-sanitare municipale și raionale) și-au exprimat gratitudinea și recunoștința pentru suportul științific și practic cules din manualele și monografiile editate sub conducerea profesorului.

​  ​Lansare de carte la USMF „Nicolae Testemițanu” în cadrul Zilelor Universităţii

Reprezentanții Bibliotecii Științifice Medicale i-au mulțumit profesorului Botnaru și colectivului de autori atât pentru donația curentă a cărții „Tuberculoza în cazuri clinice comentate”, cât și pentru cele anterioare, publicații ce au generat un interes sporit, în special în rândurile studenților și rezidenților.

La eveniment au participat studenți, rezidenți, cadre științifico-didactice de la un șir de discipline și departamente clinice ale Universității, cadre medicale de la Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie, Institutul Oncologic, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” şi Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” din capitală.

lansare
carte
usmf
pneumologie
alergologie
tuberculoza

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii