Lansarea campaniei „Împarte o carte, împarte sănătate!”, ediția a V-a
- vizualizări: 234
A venit timpul ca, din nou, Cartea, cea care deschide drumul în lumea enigmelor, să-și regăsească locul firesc în inimile copiilor. Noi, maturii, suntem responsabili de faptul dacă copiii vor fi interesați să parcurgă labirinturile cunoașterii sau, din contra, vor alege cel mai accesibil și mai ușor remediu contra plictiselei, dar, în același timp, contraindicat din punct de vedere al sănătății - telefoanele mobile, tabletele și jocurile video.
Ghidați de bună intenție, Vă îndemnăm să participaţi la o nouă ediție a campaniei „Împarte o carte, împarte sănătate!”, organizată de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în perioada 1 martie-1 aprilie 2020.
Campania vine să mobilizeze membrii comunității universitare să cumpere o carte, pe care o va citi cu nesaț un copil aflat în situația de a fi spitalizat. Cine, dacă nu medicul, cel care întâlnește zilnic suferința, înțelege mai bine starea emoțională a unui micuț bolnav? Vă îndemnăm să contribuim fiecare pentru a-i reda acestuia încrederea într-o însănătoșire grabnică!
Pentru donații sunt recomandate: cărțile cu povești, povestiri, poezii, enciclopedii, dicționare ilustrative, cărți pentru dezvoltare personală sau cele de colorat, destinate copiilor de diferite vârste. Doritorii pot face o dedicație specială pe verso coperții pentru a inspira la lectură și la vise copilul care o va deschide.
De cărți se vor bucura micuții internați într-o instituție medicală din capitală, în data de 7 aprilie 2020, de Ziua Mondială a Sănătății. În această zi, mediciniștii vor distribui câte o carte fiecărui copil și vor organiza Ora lecturii în câteva secții ale spitalului.
Deoarece cărțile pot fi o sursă de infecție, Vă rugăm să donați doar cărți noi sau în stare foarte bună. De asemenea, în acest scop caritabil, se pot face donații financiare. Din sursele colectate vor fi achiziționate cărți și creioane colorate.
Punctele de colectare a cărților:
-
Departamentul Comunicare și Relații Publice, bir. 117, Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165);
-
Biblioteca Științifică Medicală
-
Centrul de Informare „Infomedica” nr. 2, Blocul didactic nr. 2, Facultatea de Farmacie, et. 3 (str. Mălina Mică, 66);
-
Centrul de Informare „Infomedica” nr. 3, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, et. 3 (str. Nicolae Testemițanu, 29);
-
-
sediul Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină (ASRM) (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165).
Acțiunea este organizată de Departamentul Comunicare și Relații Publice al USMF „Nicolae Testemițanu” în comun cu ASRM, pentru al cincilea an consecutiv. Ediția din acest an este dedicată aniversării a 75-a de la fondarea Universității.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii