campania „Donează Sânge, Fii Erou!

Mediciniştii - donatori fideli de sânge

Publicat: 18.11.2019

Campania „Donează Sânge, Fii Erou!”Studenți, medici-rezidenți, cadre didactice de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova s-au mobilizat pentru a „dărui viaţă”, în data de 15 noiembrie 2019, în cadrul campaniei „Donează Sânge, Fii Erou!”. Evenimentul a fost organizat de Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină (ASRM) în colaborare cu Centrul Național de Transfuzie a Sângelui (CNTS).

La cea de-a XV-a ediție a acţiunii,  din numărul total de participanţi - 168 - cei mai activi s-au dovedit a fi studenții de la Facultatea de Medicină nr. 1 - 116 donatori, urmați de colegii de la Facultatea de Medicină nr. 2  - în număr de 32, Facultatea de Stomatologie - 11 persoane, 2 persoane de la Farmacie. De asemenea, la acțiune au participat și cinci studenți de la patru instituții de învățământ din capitală.

Coordonatorul campaniei Alina Badrajan, şef al Departamentului Social,  ASRM, studentă în anul 5, specialitatea Medicină Preventivă, a menţionat că  acțiunea Donează sânge. Fii erou! este organizată bianual la USMF „Nicolae Testemițanu”, toamna și primăvara, pentru al 4-lea an consecutiv, iar viitorii medici sunt cele mai indicate persoane pentru a promova modul de viață sănătos și de a dezvolta spiritul de responsabilitate și de solidaritate în societate.

campania „Donează Sânge, Fii Erou!Snejana Polişciuc, studentă în anul III, Facultatea Medicină nr. 1, donează sânge deja pentru a cincea oară atât în cadrul campaniei, cât şi nemijlocit la CNTS, fiind convinsă că ajută pe cineva, iar acest fapt o bucură, îi dă energie şi chiar senzaţia de fericire şi de emoţii pozitive. De asemenea, tânăra crede că şi în calitate de viitori medici este important să dea un exemplu de urmat pentru populaţie.

Lucia Drăgan, medic la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, a apreciat viitorii medici pentru faptul că se implică necondiţionat în această acţiune socială. „Centrul nostru se orientează spre substituirea totală a transfuziei în situaţii de urgenţă pe donarea voluntară, care este o acţiune mai binevenită, donatorii având o stare de pregătire fizică,  dar şi emoţională mai benefică pentru aceasta”. Medicul a specificat că ar fi bine să fie creat un sistem unic de informare, după exemplul unor ţări europene, pentru ca donatorul să primească mesaje în momentul în care sângele donat de el este utilizat pentru pacient, deoarece acest lucru l-ar motiva şi l-ar încuraja să doneze în continuare.

De notat că o doză standard de sânge recoltată, în cantitate de 450 de mililitri, salvează trei vieţi omeneşti. În prezent, 90 la sută dintre donatorii de sânge înregistraţi în ţară sunt voluntari. Conform legislației în vigoare, donatorii beneficiază de o consultație gratuită la medic și de două zile libere de la serviciu sau de la studii.

Potrivit studiilor publicate în Jurnalul American de Epidemiologie, donatorii de sânge au cu 33% mai puţine şanse să sufere de o boală cardiovasculară şi cu 88% scade riscul unui infarct miocardic.

Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
Mediciniştii - donatori fideli de sânge
usmf
campanie
donează sânge
donează sânge fii erou
studenţi
medici-rezidenţi
cadre didactice
donatori
acţiune socială
Centrul Național de Transfuzie a Sângelui
Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină
asrm

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii