Mediciniştii preocupaţi de statutul nutriţional al elevilor
- vizualizări: 381
Studenții din anul II din cadrul Filierei universitare francofone în comun cu Catedra de igienă generală a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu” au organizat, în data de 17 aprilie curent, un atelier de lucru cu genericul „Evaluarea statutului nutrițional al tinerilor” (Evalution de l’état nutritionnel des jeunes). Evenimentul s-a desfăşurat în limba franceză, în cadrul Festivalului Ştiinţelor în limba franceză („Petit Festival des Sciences en Français, 3e édition”).
Invitaţi ai atelierului au fost peste 50 de elevi din licee cu studiere aprofundată a limbii franceze din raioanele Hînceşti, Orhei, Căuşeni şi Ungheni. Acestora le-au fost determinate: indicele masei corporale, procentul de apă și cel de grăsime din organism, înălţimea, masa musculară şi cea osoasă ș.a., iar, la final, le-au fost oferite cifre concludente despre starea lor de sănătate şi de nutriţie.
„În funcţie de aceste rezultate, liceenii, ajutaţi de studenţi, au făcut concluzii despre faptul dacă se încadrează în stadiul de subnutriţie sau de supraalimentaţie, ori se află la normalitate, adică corespund sau prezintă devieri de la indicatorii normali, stabiliţi standard”, a menţionat Elena Ciobanu, conferenţiar la Catedra de igienă generală.
„Totodată, în acest mod, am dorit să promovăm şi imaginea universităţii noastre, deoarece suntem în ajunul Zilei Uşilor Deschise, organizată anual în luna mai. Astfel, elevii au avut posibilitatea să vadă în ce condiţii învață studenţii noştri, oportunităţile de studiu şi care sunt activităţile extracurriculare, precum şi să vizualizeze un clip video promoţional”, a adăugat Elena Ciobanu.
Mediciniştii au venit în faţa liceenilor şi cu prezentări la subiecte ce ţin de obiectivele nutriționale, principiile alimentației raționale ș.a. La rândul lor, elevii s-au declarat impresionaţi de lecţiile teoretice şi practice, pe care le-au apreciat drept utile şi foarte interesante.
În calitate de invitați speciali la eveniment au fost reprezentanți ai Agenției Universitare Francofone (Antena din Chișinău).
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii