Necesitatea creării Centrului Universitar de Îngrijiri Paliative
- vizualizări: 910
Prestarea serviciilor specializate de îngrijiri paliative este o problemă prioritară pentru Republica Moldova. Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul 2019 au decedat aproximativ 37 de mii de persoane, iar circa 22.300 dintre acestea ar fi avut nevoie de îngrijiri paliative.
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova/Departamentul Sănătate Publică a început realizarea unui proiect în domeniul îngrijiri paliative sustenabile și reziliente la nivel național.
Rezultatele elucidate în Nota analitică confirmă necesitatea restructurării serviciilor de îngrijire paliativă în instituțiile medicale și importanța creării unui Centru Universitar de Îngrijiri Paliative – etalon al profesionalismului și al calității în domeniul medicinei paliative în țara noastră. Potrivit autorilor documentului, crearea Centrului Universitar de Îngrijiri Paliative va avea un impact medical și social prin pregătirea calitativă și interdisciplinară a specialiștilor în paliație, care vor dispune de abilități de comunicare, negociere și consiliere a pacienților cu boli incurabile și a familiilor acestora.
Astfel, Centrul Universitar de Îngrijiri Paliative are ca scop extinderea infrastructurii curente și a activităților de instruire, de educație medicală continuă și cercetare în cadrul instituției noastre, în vederea realizării transferului tehnologic și dezvoltării serviciilor multidisciplinare de îngrijiri paliative destinate în special pacienților cu necesități complexe.
Printre obiectivele Centrului Universitar de Îngrijiri Paliative se numără:
- alinierea procesului educațional în domeniul îngrijirilor paliative, a cercetării științifice și a activității clinice conform standardelor internaționale;
- formarea profesională în domeniul îngrijirilor paliative pe parcursul întregii vieți;
- prestarea serviciilor de paliație de înaltă calitate;
- recrutarea, menținerea și dezvoltarea resurselor umane profesioniste și competitive;
- aplicarea unui sistem de management eficient, participativ, transparent, bazat pe rezultate, adaptabil la necesitățile comunității academice și mediului extern;
- fortificarea cooperării internaționale în domeniile de instruire, cercetare științifică, activitate clinică, și internaționalizarea procesului de studii prin mobilități academice și dezvoltarea parteneriatelor în paliație.
Proiectul „Îngrijiri paliative sustenabile și reziliente la nivel național” este implementat de USMF „Nicolae Testemițanu” în parteneriat cu Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină și cu Asociația Obștească Principii sănătoase, în perioada decembrie 2020-decembrie 2022.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii