Noul Consiliu pentru dezvoltare strategică instituțională al USMF „Nicolae Testemițanu” s-a întrunit în prima ședință
- vizualizări: 437
„Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova are un potențial, are o voce și trebuie să aibă și un demers către autoritățile statului și către societate, cu soluții de dezvoltare a ramurii sănătății”. Afirmația îi aparține lui Valeriu Chițan, președintele nou ales al Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională (CDSI), expert extern delegat de Senatul universitar, președinte al Comisiei Naționale a Pieței Financiare.
Membrii acestui organ de conducere al USMF „Nicolae Testemițanu” s-au întrunit în data de 21 ianuarie, în prima ședință de lucru din acest an, într-o nouă componență, având un mandat pentru următorii 5 ani.
Valeriu Chițan a specificat că „ne dorim să găsim împreună anumite soluții și recomandări pentru politicile publice de dezvoltare a ramurii sănătății și, că breasla pe care o reprezentați, știți mai bine ce trebuie de corectat în domeniu, eventual în procesul educațional în contextul pandemiei, care ne-a luat prin surprindere”.
În opinia expertului, această criză este o nenorocire, dar care poate oferi unele șanse pentru anumite restartări, inclusiv în domeniul educațional și al sănătății în ansamblu. „Sper că vom avea un spirit de coeziune și de deschidere. Toți membrii acestei echipe ne vedem parte componentă a unui organism și ne dorim, cu eforturi conjugate, să facem față provocărilor timpului”, a concluzionat președintele CDSI.
În discursul său, rectorul Emil Ceban a salutat, în numele conducerii și al Senatului universitar, noii membri ai CDSI, dorindu-le bun venit și exprimându-și speranța la o conlucrare fructuoasă, pentru o dezvoltare prosperă și durabilă a instituției. „Suntem mândri de universitatea noastră și de echipa acesteia, căci numai cu un potențial uman profesionist, responsabil și devotat se pot realiza lucruri mărețe. Noua componență a Consiliului va fi pentru noi sprijin și călăuză, iar toate lucrurile pe care le vom dezvolta și le vom promova împreună, pe parcursul acestui mandat, vor conduce spre noi performanțe, astfel încât USMF „Nicolae Testemițanu” să se plaseze pe locul pe care îl merită”, a accentuat rectorul.
Din componența CDSI mai fac parte: Valentina Stratan, aleasă în funcția de vicepreședinte al Consiliului, dr. șt. biologice, conferențiar cercetător – membru desemnat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale; Aurelia Spinei – secretar, dr. hab. șt. med., profesor universitar – membru ales din rândul cadrelor didactice titulare ale USMF „Nicolae Testemițanu”; Lora Moșanu-Șupac, dr. șt. biologice, conferențiar universitar – membru desemnat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării; Nina Lupan – membru desemnat de Ministerul Finanțelor; Adrian Belîi, dr. hab. șt. med., profesor universitar – membru ales din rândul cadrelor didactice titulare ale Universității; Ceslav Ciuhrii – membru desemnat de Senat, expert extern; rectorul Emil Ceban, dr. hab. șt. med., profesor universitar – membru din oficiu, și Victoria Craveț, prorector pentru activitate economico-financiară a USMF „Nicolae Testemițanu” – membru din oficiu.
În cadrul ședinței, profesorul Ceban a prezentat membrilor CDSI un raport despre activitatea Universității și echipa sa managerială.
Mai multe informații despre competențele și atribuțiile CDSI găsiți în Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea Consiliului pentru dezvoltare strategică al USMF „Nicolae Testemițanu”.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii