Noutăţi în diagnosticul şi tratamentul bolilor ficatului

Noutăţi în diagnosticul şi tratamentul bolilor ficatului

Publicat: 11.02.2020

Noutăţi în diagnosticul şi tratamentul bolilor ficatuluiProfesorul Thomas Berg, director al Departamentului de Gastroenterologie, șef al Secţiei Hepatologie la Universitatea din Leipzig, Germania, și colegul său dr. Florian van Bömmel - specialiști cu renume mondial în domeniu - au ținut prelegeri la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, în cadrul workshopului cu genericul „Noutăţi în diagnosticul şi tratamentul bolilor ficatului”. 

În cuvântul său introductiv, academicianul Stanislav Groppa, prorector pentru activitate de cercetare, a specificat că atelierul de lucru este o continuitate a procesului de colaborare inițiat de mai mulți ani cu colegii germani și dezvoltat pe mai multe dimensiuni: dermatologie, neurologie și hepatologie. Profesorul a evidențiat  deschiderea spre cooperare a celor două personalități - cercetători și clinicieni, care înțeleg problemele din țara noastră și sunt disponibili să ne susțină:

 

„Putem să ne axăm pe mai multe direcții de cercetare - crearea biobăncii de țesuturi și fluide pentru pacienții care suferă de patologii hepatice, instruiri în cercetarea biomarkerilor hepatici, tratamente etc., ce oferă posibilități unice de educație medicală pentru studenți, medici-rezidenți și medici”.

Profesorul Stanislav Groppa și-a exprimat convingerea că „în acest mod, vom putea prelua experiența internațională și vom contribui la ridicarea nivelului de cunoștințe și, respectiv, vom obține o calitate mai înaltă a actului medical, în beneficiul sănătății pacienților și a populației, în general”. 

Profesorul Thomas BergLa rândul său, profesorul Thomas Berg s-a declarat satisfăcut de vizita întreprinsă la Laboratorul de inginerie tisulară şi culturi celulare şi, în special, la Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală ale USMF „Nicolae Testemiţanu”. Totodată, profesorul și-a exprimat disponibilitatea și susținerea în vederea acordării asistenței colegilor din Republica Moldova în domeniul profesat. Thomas Berg este unul dintre cei mai renumiți specialiști în gastroenterologie și hepatologie din Europa și unul dintre principalii autori ai Ghidului pentru managementul hepatitei B. La moment exercită funcția de vicesecretar general al Asociației Europene pentru Studiul Ficatului. 

La workshop au fost prezentate comunicări privind managementul infecţiilor la pacienţii cu ciroză hepatică, noi viziuni în tratamentul antiviral în hepatita cronică cu VHB, tratamentul antiviral al hepatitei B, rezultatele tratamentului antiviral al hepatitei cronice cu VHC, managementul bolnavilor cu hepatită de tip D, abordarea bolnavului cu ciroză hepatică în contextul transplantului hepatic şi a metodelor acestuia aplicate în Republica Moldova.

Workshopul a fost organizat, în data de 7 februarie curent, de Disciplina de gastroenterologie din cadrul Departamentului Medicină Internă a USMF „Nicolae Testemiţanu”, în contextul colaborării bilaterale cu Facultatea de Medicină a Universităţii din Leipzig, Germania, în cadrul proiectului Provocările actuale pentru diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor hepatice în Republica Moldova. La manifestare au participat circa 100 de medici gastroenterologi, internişti și infecţionişti. 

Noutăţi în diagnosticul şi tratamentul bolilor ficatului
Noutăţi în diagnosticul şi tratamentul bolilor ficatului
Noutăţi în diagnosticul şi tratamentul bolilor ficatului
Noutăţi în diagnosticul şi tratamentul bolilor ficatului
Noutăţi în diagnosticul şi tratamentul bolilor ficatului
Noutăţi în diagnosticul şi tratamentul bolilor ficatului
Noutăţi în diagnosticul şi tratamentul bolilor ficatului
Noutăţi în diagnosticul şi tratamentul bolilor ficatului
Noutăţi în diagnosticul şi tratamentul bolilor ficatului
Noutăţi în diagnosticul şi tratamentul bolilor ficatului
usmf
workshop
diagnostic
tratament
boli de ficat
afecțiuni hepatice
Universitatea din Leipzig
Stanislav Groppa
ciroză hepatică
transplant hepatic
medici gastroenterologi
internişti
infecţionişti
managementul bolnavilor cu hepatită
managementul infecțiilor

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii