Parteneriat între USMF „Nicolae Testemițanu” și Tekwill
- vizualizări: 328
Medicina și tehnologiile informaționale sunt două sectoare ce nu mai pot activa în paralel. Ele trebuie să se unească pentru a avea nu doar un efect sinergetic, dar și de emergență. La moment, tendințele noi ce țin de cercetare și inovare arată că acestea sunt indisolubil legate doar de tehnologiile informaționale. Marii giganți Apple, Google, Microsoft au constatat că anume tehnologiile informaționale reprezintă cea mai mare piață de desfacere din ultimele decenii, acestea oferă mari oportunități de dezvoltare și, respectiv, atrag resurse financiare. De această părere este Veaceslav Cunev, președintele Asociației Naționale a Companiilor din domeniul TIC, care, împreună cu reprezentanții proiectului Tekwill din Moldova, au vizitat Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și au semnat un Memorandum.
Rectorul Emil Ceban a accentuat că scopul acestui document constă în stabilirea și dezvoltarea cooperării între Universitate și Asociație pentru implementarea programelor Tekwill în instituția noastră și, totodată, – lansarea unei noi direcții strategice în Republica Moldova – MedTech, care va spori interacțiunea dintre domeniul medical și cel al tehnologiilor informaționale. Memorandumul va intensifica procesul de promovare a tehnologiilor digitale în toate direcțiile de activitate ale Universității.
„Experiența trăită în condițiile pandemiei COVID-19 ne-a demonstrat importanța tehnologiilor informaționale în menținerea activităților educaționale, de cercetare sau asistență medicală. În același timp, realizăm că după pandemie, atunci, când vom reveni la normalitate, multe dintre activități nu vor mai putea fi realizate fără tehnologiile digitale. În acest context, considerăm că semnarea Memorandumului va contribui substanțial la promovarea educației digitale în rândul membrilor comunității universitare, precum și la dezvoltarea capacităților de integrare a inovațiilor digitale în procesul de instruire universitară, postuniversitară și de educație medicală continuă, în activitatea de cercetare științifică, în prestarea serviciilor medicale specializate și în alte forme de activitate universitară. Toate acestea vor avea o influență benefică asupra procesului de formare a viitorilor specialiști medici și farmaciști, precum și asupra întregului sistem de sănătate din țară”, a declarat rectorul Ceban.
Directorul Tekwill, Ana Chirița, a declarat că prin fuzionarea eforturilor dintre IT și medicină „vom îmbunătăți anumite procese, vom accelera intervențiile în vederea salvării vieților oamenilor sau oricare altele pe care le faceți în diferite situații. Este un început prin care vom aduce proiecte noi, inovative pe plan național cu ajutorul tehnologiilor informaționale în Republica Moldova, iar eforturile pe care le depuneți vor deveni și mai cunoscute. Sperăm că putem contribui la cultivarea competențelor digitale, venind în întâmpinare prin poarta de IT”. Ana Chirița a informat că proiectul Tekwill este finanțat de Guvernul Suediei și Agenția SUA pentru Dezvoltare, iar scopul final este de a crește sectorul IT, care ar putea să creeze acel mediu în care să ne simțim bine la noi acasă, iar fără medici acest lucru ar fi mai dificil.
Prorectorul pentru activitate de cercetare, Stanislav Groppa, a apreciat evenimentul drept unul de excelență pentru viitorul medicinei, al societății și pentru bunăstarea țării. Această colaborare este extrem de importantă, deoarece tehnologiile informaționale, biostatistica, bioinformatica stau la baza pregătirii interdisciplinare a mediciniștilor. „Procesele de cercetare au fost prioritizate odată cu accederea în funcție a rectorului Emil Ceban, accentul fiind pus pe implicarea activă în proiecte și programe internaționale, ridicarea nivelului și a calității cercetării, educarea tinerei generații prin procese de cercetare etc. Comunitatea didactico-științifică a USMF „Nicolae Testemițanu” are multe idei și direcții de implementare a noilor tehnologii, în special în medicina personalizată”, a subliniat prorectorul.
„După acest moment istoric, vom reuși să realizăm multe, iar peste un an vom putea vorbi despre unele reușite concrete. Companiile IT sunt disponibile să acorde tot ce este necesar, avem competențe în diferite domenii. Acum reprezentanții USMF „Nicolae Testemițanu” trebuie doar să ne spună unde și de ce au nevoie”, a afirmat Veaceslav Cunev la finalul ceremoniei de semnare a Memorandumului.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii