Parteneriat stabil între universitățile de medicină din Republica Moldova și Polonia
- vizualizări: 83
O echipă de studenți de la Universitatea de Ştiinţe Medicale din Poznan, Polonia, a efectuat un stagiu practic la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, în perioada 3-14 septembrie 2018. În această perioadă, tinerii au vizitat centrele și laboratoarele universitare, au realizat un schimb de experiență, participând la cursurile teoretice și instruirile practice. La finalul vizitei, studenții polonezi au avut o întrevedere cu Evghenii Guţu, prorector pentru relaţii externe, la care au relatat despre deprinderile obţinute la universitatea noastră și şi-au împărtășit impresii despre stagiu.
În debutul întrevederii, prorectorul a transmis un mesaj de salut administrației Universității din Poznan și a specificat că studenții din Polonia sunt întotdeauna bineveniți în instituția noastră. Totodată, Evghenii Guţu s-a interesat în ce măsură s-au adeverit aşteptările tinerilor referitor la realităţile universitare şi s-a arătat convins că relațiile de prietenie dintre studenţi vor fi de durată pentru viitor, deja în calitate de specialiști.
Unul dintre studenţii polonezi a menţionat că este recunoscător pentru oportunitatea de a participa, alături de colegii din Republica Moldova, la cursurile practice desfășurate în diferite baze clinice ale Universității. Astfel, o parte dintre ei au fost repartizați la Facultatea de Medicină nr. 1, unde au avut posibilitatea să viziteze Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală și chiar au efectuat câteva manopere chirurgicale. La rândul lor, studenții-farmaciști au vizitat Centrul Farmaceutic Universitar „Vasile Procopișin” și câteva farmacii, pentru a se familiariza cu piața de producere din țara noastră.
Un alt tânăr polonez a accentuat că a rămas plăcut surprins de experienţa obţinută în dialog direct cu pacienţii, pe care o va transmite şi colegilor din țara sa. De asemenea, studenţii au remarcat că sunt încântaţi de ospitalitatea moldovenească, inclusiv de diverse obiective turistice din Chișinău şi de peisajele frumoase de toamnă din sate.
Vizita studenților polonezi la USMF „Nicolae Testemiţanu” a fost anticipată de un stagiu la Universitatea de Ştiinţe Medicale din Poznan, realizat, în perioada 20-31 august curent, de 12 mediciniști de la universitatea noastră, în cadrul aceluiaşi program de mobilitate.
În context, Virginia Șalaru, prodecan la Facultatea de Medicină nr. 1, şi-a exprimat speranţa că experienţa acumulată de studenţii noştri, care s-au aflat în Poznan, precum şi a tinerilor polonezi, va fi de bun augur. „Contăm pe relaţiile de colaborare ce se vor dezvolta nu numai la nivel de studenţi, ci şi între cadrele didactice de la cele două universităţi”, a menţionat prorectorul.
„Pe parcursul stagiului, am avut posiblilitatea să interacţionăm o sută de procente cu profesorii, care, deşi se aflau în concediu, ne-au acordat tot timpul şi disponibilitatea lor, astfel încât am putut primi răspuns la toate întrebările”, a precizat Natalia Peredelcu, studentă în anul V la Facultatea de Farmacie. Ea a constatat că în Polonia este o situaţie mult mai favorabilă în ceea ce priveşte dezvoltarea sistemului farmaceutic, comparativ cu cel autohton. La fel, tânăra a rămas impresionată de predarea unor cursuri precum cel de biotehnologie a medicamentelor, de creştere in vitro a plantelor ş.a.
Colega sa, Daniela Mîrzac, studentă în anul VI la Facultatea de Medicină nr. 1, în prima săptămână, a ales să facă stagiere la disciplina Cardiologie, iar în a doua săptămână – la Oftalmologie. Ceea ce a reţinut în special este faptul că în Polonia, spre deosebire de ţara noastră, se pune accent pe interpretarea rezultatelor investigaţiilor paraclinice şi imagistică. Totodată, a mers în spitale bine dotate, unde, dacă e nevoie de a stabili un diagnostic diferenţiat, se fac toate investigaţiile necesare, ceea ce facilitează cu mult munca medicului. „Datorită bazei tehnico-materiale bine dezvoltate și a echipamentelor performante de care dispun, studenții din Polonia au posibilitatea să efectueze cercetări ample, ceea ce la noi e la un nivel mai redus”, au constatat studenţii noştri.
Schimbul de studenţi între cele două instituţii de medicină din Republica Moldova şi din Polonia prin intermediul programelor de mobilitate se desfăşoară în cadrul unui Acord de parteneriat, pe parcursul a peste 10 ani. La finalul stagiului, studenții polonezi au primit certificate de participare și produse marca USMF „Nicolae Testemițanu”.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii