Rectorul Emil Ceban - în dialog cu parteneri din Federația Rusă

Publicat: 20.12.2019

 

Rectorul Emil Ceban - în dialog cu parteneri din Federația Rusă

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova ar putea să își extindă parteneriatul cu instituții de învățământ superior medical din Federația Rusă. În acest sens, o delegație a Universității „Prietenia Popoarelor” din Federația Rusă (Российский Университет Дружбы Народов), reprezentată de profesorii Badri Gvasalia, specialist în urologie și andrologie și Igor Vinogradov, președintele Ligii specialiștilor în reproducerea masculină din Rusia, a vizitat instituția noastră pentru a stabili împreună cu rectorul Emil Ceban unele aspecte de colaborare.

În cadrul întrunirii, au fost făcute schimburi de opinii despre prioritățile de activitate și posibilitățile de colaborare bilaterală în domeniul învățământului superior medical și a cercetării, în vederea dezvoltării unui parteneriat durabil. În context, părțile au convenit să desfășoare, în comun, un congres internațional cu genericul Aspecte fundamentale și practice ale andrologiei, ce urmează să se desfășoare în luna septembrie 2020, cu participarea a cca 250 de invitați - medici andrologi, reproductologi, sexologi, urologi din Federația Rusă, Ucraina, Kazahstan, Uzbekistan, Belorusia, Tadjikistan, Estonia, Portugalia, Italia, Spania și din Republica Moldova. 

La discuții au participat și Ion Dumbrăveanu, președintele Societății de Andrologie și Sănătate Sexuală din Moldova, conferențiar la Catedra de urologie și nefrologie chirurgicală a Universității, și Iurie Arian, asistent universitar, specialist în urologie și andrologie.

Dialogul a purtat un caracter deschis și constructiv, iar partenerii și-au exprimat disponibilitatea pentru o conlucrare eficientă.

Emil Ceban
Rectorul Emil Ceban - în dialog cu parteneri din Federația Rusă
Rectorul Emil Ceban - în dialog cu parteneri din Federația Rusă
Rectorul Emil Ceban - în dialog cu parteneri din Federația Rusă
Emil Ceban
Rectorul Emil Ceban - în dialog cu parteneri din Federația Rusă
Rectorul Emil Ceban - în dialog cu parteneri din Federația Rusă
Rectorul Emil Ceban - în dialog cu parteneri din Federația Rusă
usmf
rector Emil Ceban
parteneri externi
învățământ superior medical
cercetare
Catedra de urologie și nefrologie chirurgicală

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

URMĂRIȚI-NE

Comentarii