Şedinţă comună SIS studenţi străini

Reguli mai stricte pentru studenţii internaţionali la USMF „Nicolae Testemițanu”

Publicat: 04.11.2019

Şedinţă comună SIS studenţi străiniUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova ar putea înăspri regulile de admitere pentru cetățenii străini. Declaraţia aparţine rectorului Universităţii Emil Ceban şi a fost făcută publică studenţilor internaţionali în cadrul unei şedinţe desfăşurată vineri, 1 noiembrie curent. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS), în contextul cazului recent de deconspirare, de către organele de drept, a unei grupări implicate în trafic de droguri. 

Noile restricţii se referă la introducerea procedurii de testare antidrog pentru cetățenii străini atât la admiterea la studii, cât şi la fiecare sesiune de examene, iar cei  care vor încălca aceste reguli vor fi exmatriculaţi. Aceste prevederi ar putea fi stipulate în contractele de studii încheiate cu studenții. Totodată, administraţia Universității a anunţat că va institui, din acest moment, o disciplină mai riguroasă pentru tinerii din străinătate, precum și va expedia scrisori de avertizare părinţilor pentru a-i atenţiona şi a lua atitudine referitor la cazul sus-menționat. În acelaşi timp, va fi revizuit modul de lucru abordat de companiile de recrutare.

„Noi suntem dispuși să facem tot posibilul pentru a echivala programele de studii şi diplomele ca să aveți posibilitatea să lucrați în ţările voastre de origine, din acest considerent vom schimba tactica de conlucrare”, a remarcat rectorul, dându-le asigurări că vor avea toată deschiderea din partea administraţiei universității, vor fi protejați şi li se va acorda ajutor în soluţionarea problemelor, la fel ca și studenţilor autohtoni.

Şedinţă comună SIS studenţi străiniMircea Beţiu, decanul Facultăţii de Medicină nr. 2, a subliniat că scopul aflării studenţilor străini la USMF „Nicolae Testemițanu” este doar de a învăţa, iar pentru a avea dreptul de şedere în Republica Moldova aceştia trebuie să dea dovadă de un comportament academic, în timp ce încălcarea legislaţiei va atrage după sine obligația de a părăsi țara.

Potrivit prim-prorectorului Olga Cernețchi, prorector pentru activitate didactică, studenţilor străini, care au restanţe la învăţătură, le va fi oferită şansa de a  susţine repetat evaluările pe parcursul lunii noiembrie curent. Această acțiune poate fi calificată drept o favoare și deschidere din partea instituției în susținerea aspirației lor  de a deveni medici.   

Sergiu Miţilescu, şeful Centrului Antiterorism din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate, prezent la întrunire, a accentuat că studenţii trebuie să respecte regulile existente, să anunţe profesorii despre problemele pe care le întâlnesc, dar și atunci când siguranţa lor este pusă în pericol, subliniind că în cazul nerespectării legislaţiei Republicii Moldova, organele SIS sunt în drept să-i expulzeze de pe teritoriul ţării.

Potrivit datelor SIS, în ultimii 3-4 ani, aproximativ 30 de studenţi străini au fost exilați în țările lor de origine din cauza încălcării legislaţiei Republicii Moldova.

Şedinţă comună SIS studenţi străini
Şedinţă comună SIS studenţi străini
Şedinţă comună SIS studenţi străini
Şedinţă comună SIS studenţi străini
Şedinţă comună SIS studenţi străini
Şedinţă comună SIS studenţi străini
Şedinţă comună SIS studenţi străini
Şedinţă comună SIS studenţi străini
Şedinţă comună SIS studenţi străini
Şedinţă comună SIS studenţi străini
Şedinţă comună SIS studenţi străini
Şedinţă comună SIS studenţi străini
usmf
cetățeni străini
studenți internaționali
restricţii
reguli
rector
SIS

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii