Gala Zetta

Rezidenți ai USMF „Nicolae Testemițanu” – premianții Galei Zetta 2018

Publicat: 04.10.2018

Gala ZettaOlesea Catărău și Vladimir Stratan, rezidenți în anul IV la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, specialitatea Chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, au fost premiați la prima ediție a concursului specializat Gala Zetta. Evenimentul s-a desfășurat în data de 19 septembrie 2018, la București, România.

Performanțele lor au fost apreciate cu Premiul Tânăra Speranță a Chirurgiei Plastice pentru Olesea Catărău și cu Premiul pentru debut pentru Vladimir Stratan. Ambii îşi continuă studiile postuniversitare prin rezidențiat sub conducerea profesorului universitar Grigore Verega, dr. hab. șt. med, Catedra de ortopedie și traumatologie a USMF „Nicolae Testemițanu”.

Potrivit profesorului Verega, în prezent, Domnia Sa coordonează activitatea a șapte rezidenți, iar recent alții trei au promovat concursul de admitere la această specialitate, care este una destul de dificilă, complexă și extrem de necesară sistemului național de sănătate. În acest sens, atât câștigătorii Galei, precum și toți ceilalți rezidenți, participă frecvent la diverse manifestări științifice și concursuri specializate, iar reprezentanții Universității întreprind diverse acțiuni de promovare și atragere a tinerilor absolvenți pentru însușirea acestei specialități.

La Gala Zetta au fost premiați în total 12 rezidenți, tineri medici-specialiști, chirurgi ce au înregistrat o activitate științifică remarcabilă.

Asociația Zetta și-a propus să încurajeze și să stimuleze cei mai merituoși și promițători tineri chirurgi plasticieni, remarcați în anul 2018, prin oferirea mai multor premii sub formă de burse, care să le permită efectuarea unor stagii de specialitate, în anul 2019, în centre de referință în chirurgia plastică europeană.

În cadrul Galei Zetta a fost lansată campania Ajută-ne să ajutăm!, menită să colecteze fonduri pentru a acoperi necesarul achiziționării consumabilelor pentru 50 de intervenții chirurgicale gratuite pentru pacienții cu arsuri, sechele din accidente grave, malformaţii, care necesită reconstrucţie după cancer ș.a.

Asociația Zetta este o organizație neguvernamentală, apolitică, înființată de Dragoş Zamfirescu, fost preşedinte al Societăţii Române de Chirurgie Plastică, care şi-a propus să promoveze profesionalismul şi performanţa în acest domeniu cu scopul de a oferi sprijin și acces copiilor și adulților cu multiple patologii, cu situații sociale precare, la servicii de diagnostic și intervenții chirurgicale complexe.

Gala Zetta
Gala Zetta
Gala Zetta
Gala Zetta
Gala Zetta
Gala Zetta
Gala Zetta
Gala Zetta
Gala Zetta
Gala Zetta
rezidenţi
gala zetta
performanțe

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii