Ziua profesională a asistenților medicali – marcată în comun cu partenerii din Carolina de Nord
- vizualizări: 100
Pandemia COVID-19 a schimbat lumea: felul în care trăim, interacționăm unii cu alții și modul în care oferim asistență medicală. În același timp, a sporit vizibilitatea asistenților medicali care lucrează umăr la umăr cu medicii, evidențiind rolul indispensabil al acestora pentru sistemul medical și societate, în general. Afirmația a fost făcută de către rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, la o conferință on-line, organizată la 12 mai de universitatea noastră în parteneriat cu Școala de Nursing din statul Carolina de Nord, SUA, cu prilejul Zilei Internaționale a Asistenților Medicali.
Începând cu anul 2018, USMF „Nicolae Testemițanu” realizează un deziderat – de a pregăti asistenți medicali cu studii superioare pentru sistemul național de sănătate. 33 de tineri studiază în prezent la Programul de studii Asistență medicală generală. „Întreaga echipă academică contribuie la formarea unei noi generații de asistenți medicali licențiați, care vor avea competențe în educarea pacienților și promovarea unui mod de viață sănătos, în prevenirea maladiilor, îngrijirea și tratarea pacienților, dar și în activitatea de cercetare în nursing. Universitatea oferă oportunități de dezvoltare personală multilaterală și de formare a specialiștilor în conformitate cu standardele educaționale internaționale”, a reiterat profesorul Ceban.
Prim-prorectorul Olga Cernețchi, prorector pentru activitate didactică, a remarcat că partenerii din Carolina de Nord reprezintă un model atât în acordarea serviciilor medicale de calitate, cât și în formarea asistenților medicali cu studii superioare, oferindu-ne oportunitatea de a prelua bunele practici în domeniul nursing. Prorectorul a exprimat gratitudine și respect partenerilor americani pentru suportul acordat în elaborarea Planului de învățământ și curricula, în conformitate cu rigorile și standardele internaționale în domeniul nursing, și pentru asigurarea cu manuale și ghiduri, fortificarea bazei tehnico-materiale la acest program de studii, extrem de utile în procesul de instruire desfășurat pe timp de pandemie.
La rândul său, profesorul american Inez Tuck, Școala de Nursing din Carolina de Nord, a venit cu un mesaj de salut, accentuând că asistentul medical este foarte respectat și recunoscut în toată lumea, deoarece are o importanță crucială pentru sistemul medical. Specialiștii în nursing sunt cei care acordă ajutor de calificare înaltă, deoarece această specialitate presupune dezvoltare profesională continuă pentru a fi capabili să corespundă necesităților societății.
„Asistenții medicali se află la hotarul dintre artă și știință, dintre inimă și rațiune, deoarece folosesc gândirea critică și judecata pentru a integra datele obiective cu cele subiective, preluate din experiență. Asistenții medicali sunt indispensabili pentru sistemul public de sănătate, deoarece susțin echitatea pacienților indiferent de statutul social al acestora și educă publicul în ceea ce privește importanța serviciilor medicale acordate”. În final, expertul american a adresat felicitări, încurajând studenții să devină cei mai buni specialiști în asistența medicală, în acest mod angajându-se să contribuie la dezvoltarea în continuare a acestei ramuri în Republica Moldova. Mesaje de felicitare cu prilejul Zilei profesionale a asistenților medicali au transmis profesorii Nancy Hoffart și Deborah Lekan de la Școala de Nursing din Carolina de Nord.
Profesorul universitar Ghenadie Curocichin, șeful Catedrei de medicină de familie, a salutat faptul că în R. Moldova se consolidează domeniul prin instruirea asistenților medicali cu studii superioare: „Sigur, acesta este un început de cale, iar în acest context exprim recunoștință conducerii Universitățiii, precum și colegilor de la Asociația de Nursing și partenerilor din SUA pentru decizia strategică de a introduce un program nou de studii”.
Potrivit conferențiarului universitar Angela Cazacu-Stratu, prodecan la Facultatea de Medicină nr. 1, responsabilă pentru programul de studii Asistență medicală generală, „este greu să ne imaginăm actul medical fără asistentul medical, care constituie o verigă importantă a echipelor din sistemul de sănătate și care activează umăr la umăr cu medicii. „Progresul şi influenţa tehnologiilor sporesc presiunile asupra asistenţilor medicali, iar sarcina dificilă constă în a pune în acord tehnologia cu modul uman de a trata pacienţii. Nicio tehnologie modernă medicală nu poate înlocui grija şi compasiunea unui asistent medical, care trebuie să fie bine instruit şi să aibă o experienţă bogată, iar o cerinţă fundamentală este studiul şi instruirea practică pe parcursul a patru ani de studii universitare pe care o oferă Alma Mater”, a afirmat conferențiarul.
Prezentă la eveniment, președintele Asociației de Nursing din Republica Moldova, Elena Stempovscaia, a mulțumit întregii echipe a USMF „Nicolae Testemițanu” și partenerilor din Carolina de Nord pentru implicare în deschiderea programului Asistență medicală generală. „Studenții de la această specialitate trebuie să se mândrească cu faptul că sunt primii care vor intra în istoria dezvoltării nursingului în Republica Moldova, cu o pregătire calificată înaltă și competențe clinice avansate. Viitorul pentru ei va fi unul foarte frumos și interesant – vor putea urma și studii de masterat și doctorat, vor putea efectua cercetări științifice, etape pe care ne dorim să le implementăm în țară. Însăși avântul, cu care s-a început acest proces de educație, îmi dă mari speranțe că vom reuși să avem specialiști de calitate înaltă, la nivelul țărilor avansate”, a adăugat expertul.
La conferință au participat activ și studenții de la specialitatea Asistență medicală generală. Respectiv, reprezentanții anilor de studii I-III au prezentat comunicări despre vocația și rolul asistenților medicali în pandemia COVID-19 ș.a.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii