Distinși colegi, dragi beneficiari de studii!
Fiecare vară marchează pentru Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” încheierea unui capitol și începutul altuia. După absolvirea Promoției 2026, ne îndreptăm cu încredere spre o nouă etapă – admiterea la studii și întâlnirea cu viitorii membri ai comunității noastre academice. Este perioada în care vocația întâlnește oportunitatea, iar tinerii care aleg medicina și farmacia fac primul pas spre o profesie dedicată oamenilor.
Procesul de admitere nu este o etapă de moment, ci efortul comun al reprezentanților comunității universitare care au participat activ, atât în campania națională „Învață în Moldova”, cât și la campania instituțională „Eu sunt promotorul USMF „Nicolae Testemițanu” pe platformele instituționale pe social media.
Prin programele de studii, infrastructura modernă, cadrele didactice cu experiență și oportunitățile de dezvoltare academică, științifică și profesională, Universitatea este un centru de excelență a învățământului superior medical din Europa de Est, ce oferă studenților autohtoni și celor internaționali un mediu în care aspirațiile devin competențe și performanțe.
Și în acest an instituția a continuat procesul de dezvoltare a ofertei educaționale, obținând autorizarea unor programe noi de studii de licență – Asistență medicală stomatologică și Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic, precum și a programului de master Promovarea și protecția sănătății, și inițiind procedurile de acreditare ale unor programe de către Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare. Programul Optometrie se remarcă și prin evaluarea externă internațională de către European Council of Optometry and Optics (realizată în anul 2026), confirmând alinierea acestuia la standardele europene de formare profesională.
Un alt obiectiv atins de Universitate a fost elaborarea și aprobarea standardelor de calificare pentru toate programele de studii și înscrierea acestora în Registrul Național al Calificărilor, asigurând corelarea rezultatelor învățării cu cerințele Cadrului Național al Calificărilor și ale Cadrului European al Calificărilor, precum și cu necesitățile actuale ale sistemului de sănătate și ale pieței muncii.
În fața tuturor acestor transformări și oportunități, USMF „Nicolae Testemițanu” continuă să fie mai mult decât o instituție de învățământ superior. Aici, valorile academice tradiționale se îmbină perfect cu inovația tehnologică, iar succesul fiecărui student este susținut pas cu pas de întreaga comunitate universitară, inclusiv prin implicarea activă a Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină.
Dialogul permanent, spiritul de echipă și suportul reciproc transformă anii de studiu într-o experiență definitorie, oferind fiecărui viitor medic nu doar cunoștințe de top, ci și sentimentul autentic de apartenență la o mare familie.
Urăm mult succes candidaților la studii în alegerea pe care o fac și îi asigurăm că la USMF „Nicolae Testemițanu” vor găsi mediul perfect pentru a-și transforma vocația în performanță.