Ceremonia de bun venit a studenților în anul I de studii

Ceremonia de bun venit a studenților în anul I de studii

Publicat: 31.08.2019

Ion Ababii

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova le-a spus „Bun venit!” celor peste 750 de studenți înmatriculați în anul I de studii. Tradițional, ceremonia a fost inaugurată de rectorul Ion Ababii, care a declarat că „oamenii îi încredințează medicului tot ce au mai scump – viața și sănătatea.” Adresându-se tinerilor, academicianul a accentuat faptul că „însușirea profesiei de medic este un maraton de durată, care necesită curaj, insistență, perseverență, disciplină și multă, foarte multă muncă asiduă, zi de zi, adeseori și nopți în șir, deoarece prea complicată și valoroasă este viitoarea voastră profesie.” 

La finalul discursului său, rectorul Ion Ababii a felicitat proaspeții studenți și i-a încurajat să pășească cu dreptul spre realizarea visului de a deveni medici și farmaciști profesioniști, pentru că: „De acum înainte, urmează să Vă dedicați studiilor, pe tot parcursul vieţii, deoarece veți sta la straja sănătății oamenilor, indiferent de poziția lor socială şi politică, de apartenenţa rasială şi confesiunea religioasă.”

Ceremonia de bun venit a studenților în anul I de studii

Vizibil emoționați, mediciniștii au rostit solemn Jurământul studentului USMF „Nicolae Testemițanu”, prin care s-au obligat să depună toate eforturile pentru a învăța și a deveni specialiști de valoare, să-și iubească și să-şi respecte profesorii și colegii. Totodată, tinerii au promis că vor păstra cu sfințenie și cinste flacăra cunoștințelor pe care au primit-o astăzi de la colegii lor din anul VI, vor respecta Carta universitară și vor urma cu demnitate tradițiile instituției noastre.

Cu sfaturi utile pentru tinerii mediciniști au venit și cadrele didactice ale Universității. Dumitru Casian, conferențiar universitar la Catedra de chirurgie și semiologie nr. 3, a înmânat studenților din anul I primele atribute ale unui medic chirurg în devenire. „Pe lângă celelalte simboluri ale medicinei, vă transmitem și un bisturiu - instrumentul de bază al chirurgului. Vă dorim ca la finele studiilor, prin muncă asiduă, zi de zi, să deveniți posesori ai unei puteri magice, care va transforma acest metal rece într-un remediu ce salvează viața și înlătură suferința”, a punctat conferențiarul.

Ninel RevencoȘefa Departamentului Pediatrie Ninel Revenco, dr. hab. șt. med., profesor universitar, a venit cu un îndemn pentru cei mai buni dintre cei mai buni tineri din țară: „Aveți de parcurs o cale lungă de pregătire profesională..., dar să știți că viitorul vă aparține Dumneavoastră, viitorilor doctori. Vă doresc să păstrați acest licăr în ochi și acest entuziasm cu care ați venit la universitatea noastră, să păstrați, pe tot parcursul vieții și activității Dvs., acea bunătate și acel spirit de echipă, și să știți că nimic nu contează mai mult decât zâmbetul pe fața unui copil și a părinților acestuia.”

Virginia Șalaru, prodecan la anul I, Facultatea de Medicină nr. 1, conferențiar universitar la Catedra de medicină de familie, a transmis tinerilor halatul alb și stetoscopul - atributele indispensabile ale unui medicinist. „Odată ce ați ales Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, ați dat demonstrat cutezanță și dăruire de sine, iar odată ce ați depus Jurământul studentului și veți îmbrăca halatul alb suntem o familie”, a declarat Virginia Șalaru.

„Prosperitatea unei națiuni se bazează pe doi piloni de bază: educația și sănătatea. Dumneavoastră v-ați ales o profesiune nobilă și veți fi responsabili pentru sănătatea națiunii noastre, iar sănătatea este cea mai scumpă decât toate”, a menționat profesorul universitar Sergiu Matcovschi, dr. hab. șt. med., șeful Departamentului Medicină Internă. Profesorul a subliniat că specialitatea de medic este una deosebită, ceea ce presupune învățarea pe tot parcursul vieții și i-a îndemnat pe studenți să învețe cu sârguință și abnegație până la adânci bătrânețe, pentru a se simți mereu tineri.

Ceremonie de bun venitUn mesaj de salut a adresat și președintele Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină, Gheorghe Buruiană, menționând faptul că Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” semnifică mai mult decât cursuri și seminare, înseamnă un nou mod de a trăi și de a percepe realitatea, iar studenții sunt cei care dau culoare instituției. „Aici veți înțelege esența sintagmei student la Medicină prin: perseverență, curaj, muncă asiduă, responsabilitate, spirit de inițiativă și lucru în echipă, și, desigur, prietenii durabile și distracții”, a afirmat reprezentantul ASRM.

Tradițional, la finalul ceremoniei de bun venit, pentru cei cca 760 de mediciniști a răsunat primul clopoțel, ce semnifică începutul anului universitar, iar un grup de studenți au mers să depună flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul capitalei și la bustul lui Nicolae Testemițanu din curtea Blocului didactic central al Universității.  

Menționăm că, în acest an, la USMF „Nicolae Testemițanu” au fost admiși la studii superioare medicale 759 de persoane, dintre care 461 – la specialitatea Medicină, 110 – la Stomatologie,  109 – la Farmacie, 13 – la Medicină preventivă, 16 – la Optometrie şi 15 tineri - la Asistență medicală generală. Totodată, pentru continuarea studiilor la an compensator au fost înmatriculați 18 tineri. Astăzi, toți au primit Ghidul studentului USMF „Nicolae Testemițanu” - un instrument util de informare și ghidare la acest început al vieții de medicinist. 

Mai multe fotografii de la eveniment pot fi vizualizate pe: https://relatiipublice.usmf.md/ro/comunicare/promovare/galeria-photo/ceremonia-de-bun-venit-studentilor-anul-i-de-studii-la-usmf

Ceremonia de bun venit a studenților în anul I de studii
Ceremonia de bun venit a studenților în anul I de studii
Ceremonia de bun venit a studenților în anul I de studii
Ion Ababii
Ceremonia de bun venit a studenților în anul I de studii
Ion Ababii
Ceremonia de bun venit a studenților în anul I de studii
Ceremonia de bun venit a studenților în anul I de studii
Ceremonia de bun venit a studenților în anul I de studii
Ceremonia de bun venit a studenților în anul I de studii
Ceremonia de bun venit a studenților în anul I de studii
Ceremonia de bun venit a studenților în anul I de studii
Nenel Revenco

USMF
ceremonie
bun venit studenților
studenți în anul I
medicinişti
primul sunet

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii