Comisia Agenției Independente de Acreditare și Rating din Kazahstan și-a început activitatea la USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 1377
O comisie de experți internaționali ai Agenției Independente de Acreditare și Rating (IAAR) din Kazahstan se află la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova pentru a evalua instituția.
În cadrul primei întruniri cu membrii Comisiei externe, rectorul Ion Ababii a declarat: „Însuși procesul de acreditare este o provocare pentru administrație și pentru personalul universitar, care, întotdeauna, au tins spre racordarea învățământului medical și farmaceutic la standardele internaționale. Cu certitudine, această evaluare internațională va identifica domeniile de activitate care urmează a fi îmbunătățite”.
La rândul său, Bahît Koșerova, președintele Comisiei Agenției Independente de Acreditare și Rating, a menționat că experții internaționali vor desfășura întrevederi și convorbiri individuale cu prorectorii, șefi de subdiviziuni universitare, cadre didactice și științifico-didactice, inclusiv cu studenți, medici-rezidenți, absolvenți și cu potențiali angajatori. Totodată, aceştia vor efectua vizite de documentare în blocurile didactice, la catedre și la bazele clinice ale Universității, pentru a evalua infrastructura instituției și gradul de dotare cu utilaj modern, pentru a aprecia nivelul de pregătire a cadrelor didactice și științifico-didactice în realizarea programelor de studii, calitatea prelegerilor și a lecțiilor practice, precum și aplicarea metodelor inovative de predare-învățare-evaluare.
Comisia de experți internaționali își va realiza misiunea în perioada 3-5 iunie 2019. La finalul vizitei, Comisia va prezenta un raport, care va include concluzii și, eventual, propuneri de îmbunătățire.
Reamintim că, evaluarea externă propriu-zisă constituie următoarea etapă a procesului de acreditare internațională, după ce Agenția Independentă de Acreditare și Rating din Kazahstan, abilitată de Federația Mondială de Educație Medicală (World Federation for Medical Education), a examinat Raportul de autoevaluare al Universității, elaborat în baza standardelor IAAR și WFME.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii