conferința stiintifică 2021

Concurs de performanță „Impactul activității de cercetare”

Publicat: 22.07.2021

conferința stiintificăCu prilejul Zilelor Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” marcate anual în luna octombrie, va fi organizat, în premieră, concursul de performanță „Impactul activității de cercetare”. Concursul este destinat personalului universitar și studenților-doctoranzi, iar laureații vor fi identificați conform ratingurilor:

Astfel, potrivit organizatorilor – Departamentul Cercetare, vor fi create clasamente pentru aprecierea impactului activității de cercetare al personalului universitar și studenților-doctoranzi ai USMF „Nicolae Testemițanu”, în baza informațiilor preluate în data de 15 octombrie 2021 din Scopus și Google Academic privind indicele Hirsch (h). Inițial va fi analizat indicele Hirsch din baza de date Scopus. Dacă un cercetător va avea cel mai mare indice h atât în Scopus, cât și în Google Academic, prioritate va avea indicele h din Scopus.

Vor fi acordate 6 premii personalului universitar și alte 6 studenților-doctoranzi pentru indicele Hirsh în Scopus și în Google Academic (primii 3 din fiecare clasament). 

Totodată, vor fi apreciați autorii articolelor publicate în anul 2020 în reviste cu cel mai mare factor de impact (primele 3 articole), în baza datelor din rapoartele privind activitatea de cercetare în anul 2020 prezentate de către subdiviziunile universitare.

Rezultatele concursului vor fi anunțate la Gala Laureaților - eveniment care va fi organizat în data de 22 octombrie 2021.

Pentru a participa la concurs, personalul universitar și studenții-doctoranzi sunt încurajați să-și creeze profil personal pe Google Academic (https://scholar.google.com/). 

Ghidul de creare a profilului cercetătorului pe Google Academic poate fi accesat aici. Pentru consultații puteți expedia un mesaj pe adresa: infomedica@usmf.md


Informații suplimentare pe: https://conferinta.usmf.md/concursuri/

conferința stiintifică
usmf
conferință științifică anuală 2021
concurs de performanță
Impactul activității de cercetare

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

URMĂRIȚI-NE

Comentarii