Eu sunt promotorul USMF

Fii protagonistul campaniei „Eu sunt promotorul USMF „Nicolae Testemițanu”!

Publicat: 05.09.2022

Eu sunt promotorul USMFConsideri că ai făcut alegerea corectă în viață atunci când ai optat pentru profesia de medic sau farmacist? Povestește istoria ta de succes și argumentează de ce tinerii – absolvenți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova – ar fi motivați să-și continue studiile de rezidențiat?

Departamentul Comunicare și Relații Publice continuă campania „Eu sunt promotorul USMF „Nicolae Testemițanu”, pe parcursul lunii septembrie curent, în contextul desfășurării concursului de admitere în rezidențiat pentru anul universitar 2022-2023.

Astfel, încurajăm toți doritorii – medicii-rezidenți, studenții-doctoranzi, medicii practicieni și farmaciștii, dar și cadrele științifico-didactice – să realizeze materiale video sau să scrie mesaje pentru promovarea specialităților de rezidențiat.

Pentru orientare îți propunem câteva repere: 

- De ce ai ales specialitatea pe care o profesezi? Ce semnifică pentru tine această specialitate?

- Scrie despre oportunitățile pe care le ai/de care beneficiază medicii rezidenți;

- Relatează despre programele de mobilitate la care ai participat grație parteneriatelor între USMF Nicolae Testemițanu și alte instituții de profil;

- Povestește despre un medic/profesor/mentor, care ți-a servit drept model în viață sau te-a influențat în alegerea specialității; 

- Încurajează tinerii absolvenți să-și continue studiile de rezidențiat la USMF „Nicolae Testemițanu”;

- Vino cu idei și opinii personale ce vor aduce plusvaloare Universității sau specialității.

Important: Mesajele video trebuie să se încadreze în maximum două minute, iar textele scrise să conțină până la 2000 de caractere, fiind însoțite de cel puțin o fotografie reprezentativă. 

Expediază materialele pe adresa relatiipublice@usmf.md, în perioada lunii septembrie curent. Indică  prenumele și numele, anul și specialitatea (în cazul medicilor rezidenți, studenților-doctoranzi), precum și numărul de telefon (în caz dacă va fi nevoie de anumite precizări). Ulterior acestea vor fi postate pe paginile de Facebook și Instagram ale Universității, iar secvențele video – și pe canalul instituțional de YouTube.

De asemenea, încurajăm absolvenții USMF „Nicolae Testemițanu” (în orice colț al lumii s-ar afla) – să se alăture campaniei Eu sunt promotorul USMF „Nicolae Testemițanu”. 

Salutăm orice inițiativă! Țara are nevoie de tineri specialiști în domeniul sănătății!

Succes! Așteptăm creațiile voastre ce vor motiva și vor ajuta alți tineri să-și realizeze visul sau să vă ia exemplul!

 

Eu sunt promotorul USMF
usmf
promotor USMF „Nicolae Testemițanu
campanie
rezidenţiat
medici rezidenţi

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

URMĂRIȚI-NE

Comentarii