„iCREATE” – proiect de mobilitate pentru tinerii cercetători

Publicat: 12.10.2018

Dmitrii IunacÎn anul 2018, rezidenți de la specialitatea Igienă a Universității de Stat de Medicină și Farmacie USMF „Nicolae Testemițanu” au beneficiat de un program de mobilitate, pe durata unui semestru, la Școala de Sănătate Publică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România.

Unul dintre beneficiarii acestui proiect a fost Dmitrii Iunac, rezident în anul II, specialitatea Igienă, care a optat să studieze legislaţia în sănătate publică, promovarea sănătăţii, maladiile transmisibile şi non-transmisibile, sănătatea mamei şi copilului, sănătatea globală ș.a.  

Rezidentul spune că a rămas impresionat de atmosfera neformală, de anturajul simplu și prietenesc în timpul orelor, datorat şi faptului că profesorii predau studenţilor fiind aşezaţi toți pe scaune, în cerc, nu în bănci. El a apreciat și faptul сă nu se ţine cont de prezenţa sau absenţa studentului la ore, aceştia fiind preveniţi din start că pot să nu frecventeze, important este să susţină examenul final. Nu au fost cazuri ca cineva să renunţe, deoarece disciplinele erau foarte interesante, iar fiecare student depunea efort pentru a obţine materiale de studiu, de a participa în diferite proiecte şi, respectiv, de a-şi menţine situaţia academică la nivel înalt.

Totodată, există un termen limită pentru prezentarea lucrărilor de curs, care, de regulă, se transmit prin e-mail profesorului, iar în cazul în care studenţii întârzie măcar cu un minut, nu contează cât de bune ar fi acestea, ele nu sunt acceptate.

Rezidentul a remarcat că Școala de Sănătate Publică din Cluj-Napoca este bine dotată cu utilaj performant – de la calculator până la elemente de birotică pentru pregătirea tehnică a studenţilor şi a cercetătorilor, ceea ce, consideră Dmitrii Iunac, ar fi un avantaj dacă s-ar implementa şi la instituția noastră.

Un alt lucru, pe care acesta îl consideră important, este că, la fiecare eveniment organizat, studenţilor le sunt distribuite gratis materiale promoţionale şi haine cu logoul Școlii, adică se investeşte în autopromovarea instituţiei.

Svetlana CociuO experienţă unică a trăit-o în acest stagiu și Svetlana Cociu, rezident în anul II, specialitatea Igienă. Tânăra spune că -acesta a fost primul stagiu de așa durată – cinci luni. Îîmpreună cu Dmitrii Iunac, ei au fost unicii participanți din domeniul medicinei, ceilalți colegi fiind din sfera socială, juridică şi economică, fiind curioși să afle „cu ce se mănâncă” sănătatea publică. Mediciniștii, la rândul lor, erau interesați să afle cum aceştia aplică metodele de cercetare, cum efectuează studiile, cunoscând foarte bine programele SPSS și EpiInfo (utilizate în analiza statistică a datelor) ș.a.

Rezidenta a fost surprinsă de faptul că li s-a oferit posibilitatea de liberă alegere a disciplinelor, reieșind din curricula și programul de studii din țară. Un lucru foarte bun, potrivit Svetlanei Cociu, a fost că orarul se stabilea împreună cu profesorii, aceștia fiind foarte receptivi la solicitările studenților. De asemenea, rezidenţii au studiat obiecte, ce le-au permis să acumuleze credite de performanţă, obligatoriu fiind un număr de 36 de credite. Svetlana Cociu a acumulat 47 de credite, pentru că a urmat suplimentar alte două cursuri.

Printre punctele forte ale stagiului, rezidenta a evidențiat dezvoltarea abilităților de scriere a proiectelor de cercetare, ceea ce, după părerea ei, nu este deloc simplu. În majoritatea cazurilor au învățat să elaboreze chestionare la diferite subiecte, precum: sănătatea maternă în etnia romă a romilor, deficiențe în acordarea asistenței medicale primare, atitudinea societății față de romi şi problemele cu care aceştia se confruntă în societate. Rezidenții au mers în teren și s-au familiarizat cu condițiile de trai ale etniei respective. Tot prin metoda chestionării, s-a analizat și starea de sănătate și a a copiilor de diferite vârste (preșcolari, școlari și adolescenți). Un alt chestionar a vizat aplicarea metodelor de management în cadrul unei instituții medicale. De asemenea, stagiarii au avut de pregătit lecții tematice cu plan de predare, iar evaluările se desfășurau sub formă de prezentări și dezbateri.

Grație unor profesori, rezidenții au participat la o conferință internațională, care a avut loc în Polonia. Stagiul le-a oferit șansa de a cunoaște oameni noi, cu care au stabilit relații de prietenie, pe care speră să le dezvolte mai departe și în calitate de specialiști. Ambii rezidenți susțin că această experiență i-a dezvoltat personal şi unele practici le vor aplica în activitatea didactică. Tot ei încurajează studenții să se implice, să abordeze problemele şi să se expună pe parcursul lecţiei, deoarece „există o lege ce trebuie aplicată în practică – la ore nu există întrebări şi răspunsuri proaste, acolo vei fi corectat, vei memoriza răspunsul corect şi nu vei greşi la examen”, a menționat Dmitrii Iunac.

Stagiul a fost efectuat în cadrul proiectului „iCREATE: Sporirea capacității de cercetare în Europa de Est”, pe care USMF „Nicolae Testemițanu” îl implementează din anul 2016 şi va dura până în 2021. Proiectul este finanțat de Institutul Național de Sănătate, SUA, cu scopul de a instrui tineri cercetători din Republica Moldova, România, Armenia și Georgia, pentru a participa la activități de cercetare inovatoare în domeniul prevenției traumatismelor și a violenței. În fiecare an academic, sunt alocate burse în sumă totală de șase mii de dolari.

Menționăm că, alți patru rezidenți au participat la Școala de vară „Prevenirea violenței și a traumatismelor”, organizată în perioada 13-19 mai 2018, la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, România, în cadrul aceluiași proiect.

La finele anului 2018, urmează să fie organizate concursuri de selecţie a candidaților pentru anul de studii 2019, în cadrul programelor de mobilitate, înscrierea la Școala de vară și acordarea burselor de cercetare.

Svetlana Cociu
Dmitri Iunac
Svetlana Cociu
Dmitri Iunac
stagiu
sănătate publică
usmf
rezidenţi

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii