Cartea „Esențialul în infecția COVID-19 la copii”

Lansarea cărții „Esențialul în infecția COVID-19 la copii”

Publicat: 25.10.2021

Esențialul în infecția COVID-19 la copiiÎn cadrul Zilelor Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în data de 19 octombrie, a fost lansată cartea „Esențialul în infecția COVID-19 la copii”. 

Publicația a fost elaborată de un colectiv de autori – cadre științifico-didactice de la USMF „Nicolae Testemițanu”, specialiști în patologiile sistemului respirator, cardiovascular, hepatic, renal, neurologic, digestiv etc.: academicienii Eva Gudumac și Stanislav Groppa, profesorii universitari Emil Ceban, Svetlana Șciuca, Svetlana Hadjiu, Jana Bernic, Valentin Gudumac, Ina Palii și Angela Ciuntu, asistenții universitari Rodica Selevestru și Ianoș Adam, studenții-doctoranzi Diana Rotaru-Cojocari, Iulia Rodoman și Cristina Tomacinschi, și absolventa Universității Consuela Adam.

Rectorul Emil Ceban, profesor universitar la Catedra de urologie și nefrologie chirurgicală, a menționat, la evenimentul de lansare, că formele de afectare în pandemia COVID-19, după fiecare val, se schimbă permanent, particularitățile clinice, paraclinice și farmacologice fiind absolut diferite: „Din acest considerent, doar  studiind împreună, în mod serios, toată literatura de specialitate națională și internațională și având ca suport practic aportul clinic al colegilor noștri, putem face față acestui flagel”. Potrivit profesorului Emil Ceban, manualul este foarte important, conținând informație esențială din toate sistemele de organe afectate de COVID-19 la copii. „Cartea are un potențial valoros, deoarece vine să completeze literatura de specialitate, iar acest lucru ne va da posibilitatea ca să facem față lucrurilor pe viitor”, consideră rectorul.

Academiciana Eva Gudumac, profesor consultant la Catedra de chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică „Natalia Gheorghiu” a USMF „Nicolae Testemițanu”, a specificat că manualul a fost elaborat pe parcursul a câteva luni, de la începutul pandemiei. 

Eva Gudumac„Aici au fost sintetizate toate datele din literatură despre COVID, studii de cercetare referitoare la epidemiologie și datele morfologice din alte țări, protocoalele de tratament utilizate în Republica Moldova, ce sunt aproape similare cu cele ale Organizației Mondiale a Sănătății”. Academiciana Eva Gudumac a adăugat că în lucrare au fost prezentate acele scheme de tratament care conduc la ameliorarea stării pacientului, în special terapia  prin vitamine, ce sporesc imunitatea și dau rezultate bune, remarcând că actualmente există cca. 150 de lucrări științifice referitoare la COVID-19.   

Lansarea cărții reprezintă un eveniment important pentru comunitatea științifică, având ca obiectiv principal editarea celor mai recente rezultate ale cercetărilor, cu reflectarea multidimensională a problemei infecțiilor cauzate de COVID-19 la copiii, susține academicianul Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei. „Pandemia a scos în evidență rolul oamenilor de știință și a medicilor aflați în epicentrul gestionării epidemiei, care studiază și vin cu recomandări practice pentru combaterea SARS-CoV-2. Medicii își aduc contribuția la cercetarea și îmbunătățirea tratamentului acestor maladii. Lansarea de carte este un exemplu convingător în acest sens, autorii venind cu rezultatele cercetărilor și informații de actualitate, demonstrând o inegalabilă dedicare muncii pe care o fac cu cel mai înalt profesionalism”, a concluzionat academicianul.

Potrivit profesorului universitar Svetlana Șciuca, șefa Clinicii Pneumologie, Departamentul Pediatrie, cartea vine să cinstească memoria eroilor în halate albe – medici și asistenți medicali care și-au pierdut viața în primul an de pandemie.

„La decizia colectivului de autori, am hotărât să dedicăm această carte lucrătorilor medicali – adevăraților eroi ai zilelor noastre, cu recunoștință și distinse aprecieri pentru profesionalism, muncă asiduă, devotament și dedicație, pentru viețile  salvate în lupta cu COVID-19. Am cunoscut aceste persoane și conștientizăm cât de devotați au fost cauzei Medicinei și rolul lor important în combaterea infecției, inclusiv în domeniul pediatriei”, a accentuat profesorul.

Lucrarea conține rezultatele cercetărilor și informații actuale privind afecțiunile provocate de virusul SARS-CoV-2 la copii: epidemiologia infecției, mecanismele patogenice, tabloul clinic, afectarea sistemului respirator, sindroamele clinice în neurologie, manifestările cardiovasculare, afectarea sistemului nefro-urinar, manifestările digestive la copii, afectarea copiilor cu sindroame imunodeficiente, diagnosticul de laborator, diagnosticul diferențial și măsurile de prevenție. Cartea va servi drept suport didactic pentru instruirea viitorilor medici – studenți și medici-rezidenți. 

 

Cartea „Esențialul în infecția COVID-19 la copii”
Cartea „Esențialul în infecția COVID-19 la copii”
Cartea „Esențialul în infecția COVID-19 la copii”
Cartea „Esențialul în infecția COVID-19 la copii”
Cartea „Esențialul în infecția COVID-19 la copii”
rectorul Emil Ceban
Cartea „Esențialul în infecția COVID-19 la copii”
Cartea „Esențialul în infecția COVID-19 la copii”
Cartea „Esențialul în infecția COVID-19 la copii”
Cartea „Esențialul în infecția COVID-19 la copii”
Cartea „Esențialul în infecția COVID-19 la copii”
Cartea „Esențialul în infecția COVID-19 la copii”
Cartea „Esențialul în infecția COVID-19 la copii”
rectorul Emil Ceban
Cartea „Esențialul în infecția COVID-19 la copii”
Cartea „Esențialul în infecția COVID-19 la copii”
usmf
lansare de carte
lansare
Esențialul în infecția COVID-19 la copii
infecția COVID-19
COVID

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

URMĂRIȚI-NE

Comentarii